marți, 30 iulie 2024

***

 Carmen Stanescu, o actriță frumoasă, talentată, când sensibilă, când vulcanica, s-a nascut pe 29 iulie 1925 (d.11 aprilie 2018).

A absolvit Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, promoția 1948, clasa profesor Marioara Voiculescu. Interesant, însă, este că în adolescență viitoarea actriță a practicat mai multe sporturi de performanță, între care și tirul, făcând parte timp de cinci ani din echipa națională (!). A făcut și natație, dar și atletism, fiind campioană națională de junioare la 100 metri plat. De altfel, în 1952 a fost distinsă cu titlul de Maestru al Sportului. A renunțat, însă, din cauza unui eveniment care era să provoace o tragedie: „ Ne antrenam în Pădurea Băneasa, când am avut un accident - un glonț mi-a ricoșat în ochi și-a trebuit să renunț după cinci ani”…

Carmen Stănescu arăta că modelul unei căsnicii fericite și-l însușise de la propriii părinți: „Tata, un avocat talentat și foc de frumos, lucra la firma lui Oscar Negreanu, care avea și un magazin celebru în epocă: Odeon. Unii poate că-și mai amintesc de el: se afla lângă Piața Sfântul Gheorghe, aproape de strada Lipscani. Era un magazin ca o peșteră a lui Aladin: plin de minunății. Acolo, la raionul de muzică, lucra și mama, ca vânzătoare. O frumusețe de fată, după care nu puține capete se întorceau. Vreo doi ani a stat ea acolo, printre gramofoanele cu pâlnie, din care, de pe discurile Odeon, se revărsau arii de operă și romanțele en vogue. Și tot acolo l-a cunoscut ea pe tata. Amândoi iubeau muzica și dansul, erau sortiți unul altuia. S-au îndrăgostit, s-au căsătorit și apoi am apărut eu. Tata a construit o căsuță gen vagon, pe Calea Văcărești, raiul copilăriei mele, o căsuță făcută pe pământul dăruit de nașa lui de cununie, cu banii dați de arhitectul Nedelescu, bunicul meu din partea mamei. (…)Amândoi părinții mei au avut cultul casei și al familiei. S-au iubit unul pe altul și m-au iubit nespus și pe mine. Dragostea lor și felul lor de a se purta unul față de celălalt nu aveau cum să nu mi se întipărească în suflet... Țin minte că, în 1996, după moartea mamei, rânduind lucrușoarele rămase de la ea, am dat peste creioanele tatei, pe care ea le păstrase vreme de 21 de ani, într-o punguță de molton. Mai erau acolo și o ascuțitoare, ștampila tatei, o gumă de șters și multe alte mărunțișuri de care avea el trebuință ca avocat. Pur și simplu, mama nu se îndurase să le arunce”. în 2011, la 86 de ani – începuturile ei în teatru

 „Am spus mereu cum m-a născut mama într-o căsuţă de pe Strada Dragoş-Vodă, fiind asistată de o moaşă care a prezis că pruncul care se va naşte va trăi în multă lumină, pentru că strada, deşi era încă noapte, era luminată «a giorno» de farurile multor maşini adunate probabil la vreo petrecere. Deci, de când am păşit pe marea scenă a vieţii, s-a ştiut că voi avea reflectoarele pe mine, care mă vor chinui toată viaţa... Dar la mine n-a fost complicat la admitere, că m-au apreciat de la bun început. Am avut-o profesoară pe marea actriţă Marioara Voiculescu, care a fost şi-n comisia de examen. Eu, de emoţie, n-am mai ştiut nimic din poezia «Ispita» lui Coşbuc. Am spus titlul, începutul, şi pe urmă gata, am tăcut. Maestrul Jora, care era preşedinte, a zis: «Ce facem cu fata asta? E ea frumoasă, dar habar n-are, n-are memorie, nu ştie să spună o poezie de la început până la sfârşit». La care dna Marioara Voiculescu, am aflat pe urmă că i-ar fi spus: «Asta înseamnă că are multă emoţie şi e foarte bine pentru un actor. Eu o iau pe răspunderea mea». Şi am avut noroc... M-a luat pe răspunderea dumneaei şi m-a instruit şi m-a iubit. Am intrat în Teatrul Naţional în urma unui concurs. Pe mine m-a ales Tudor Vianu la Teatrul Naţional. Şi acum ştiu sigur că, dacă ar fi s-o iau de la capăt, tot actorie aş alege. Teatrul pentru mine înseamnă viaţa mea” 

A debutat în 1945 cu rolul Ecaterina Ivanovna în piesa „Frații Karamazov”. Începând de atunci și până astăzi, a interpretat peste 30 de roluri pe scena Teatrului Național precum și a altor teatre din București.

Tot în 1945 începe să joace și pe scena Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București. 

De-a lungul carierei a jucat alături de mari actori, precum Silvia Dumitrescu Timică, Sonia Cluceru, Costache Antoniu, Alexandru Giugaru, Alexandru Finți, George Calboreanu, Emil Botta, Grigore Vasiliu-Birlic și mulți  alții.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...