vineri, 26 iulie 2024

***

 ÎMI PLAC OAMENII CU BUN SIMȚ


Poți să fii tu cine vrei să fii în viață și să faci tot ceea ce îți dorești.

Poți să ai, studii, diplome, doctorate sau câte bogății vrei tu să ai.

Dacă nu ai bun simt atunci nu ai nimic.

Ești un om de nimic.

Am un respect aparte și îmi plac nespus de mult oamenii simpli, care nu uită să aibă bun simt.

Îmi plac oamenii care nu se grăbesc sau care în graba lor nu uită să trimită un mesaj un salut.


ÎMI PLAC OAMENII CARE NU AU UITAT SĂ SPUNĂ “MULȚUMESC SAU TE ROG FRUMOS”.


Atunci când cer sau oferă ceva, indiferent de ce oferă, indiferent de cât de mare sau de mic este acel lucru.

Îmi plac oamenii care în momentul în care intră într-o încăpere în care sunt și alți oameni, nu intră fără să salute pe toată lumea aflată acolo.

Îmi plac oamenii care nu bârfesc sau râd de neputințele sau limitele celor din jur.

Cu toții avem limitele noastre, mai mari sau mai mici. Însă asta nu ne dă dreptul să râdem unii de alții.

Îmi plac oamenii care indiferent de cultură, religie, studii și condiție socială. Nu uită să fie sociabili și respectuoși cu oamenii mai puțin realizați în viață.


ÎMI PLAC OAMENII CARE VOR SĂ MUNCEASCĂ CINSTIT ȘI CORECT.


Care nu stau pe la colțuri cu mâna întinsă sau să te caute doar când au nevoie să le împrumuți câte ceva.

Îmi plac oamenii care se consideră egali cu toți oamenii din jur și nu fac diferențe.

Îmi plac oamenii cu un aspect îngrijit și natural, nu acoperit de tot felul de creme sau măști.

Îmi plac oamenii care au decență și reușesc astfel să își țină în frâu curiozitățile care uneori pot fi deranjante.

Îmi plac oamenii care nu pleacă urechea la bârfele celor din jur indiferent de cine este implicat în acele bârfe.


ÎMI PLAC OAMENII CARE ÎȚI SPUN ÎN FAȚĂ CE ÎI DERANJEAZĂ,

NU CEI CARE ÎȚI RÂD ÎN FAȚĂ ȘI DUPĂ TE FAC CU OU ȘI CU OȚET.


Îmi plac oamenii care plâng, numai un om puternic are curajul și puterea de a plânge de a lăsa sufletul să se elibereze de tensiune și griji.

Îmi plac oamenii care lasă în urma lor lucrurile așa cum le-au găsit, fără să strice sau să lase gunoi pe acolo pe unde au trecut.

Îmi plac oamenii care dăruiesc sincer și din inimă fără să aștepte ceva în schimb.

Îmi plac oamenii care îi respectă pe cei din jur indiferent de părerile sau opțiunile lor.

Îmi plac oamenii care încă nu și-au pierdut credința, indiferent de orientarea lor religioasă.

Îmi plac oamenii care știu când să se retragă din anumite situații și care nu insistă.


ÎMI PLAC OAMENII CARE SUNT SINCERI ȘI AMABILI.


Îmi plac oamenii care nu se dau bătuți indiferent de provocările vieții, care luptă și se ridică ori de câte ori este nevoie.

Îmi plac oamenii care își exprimă punctul de vedere într-un limbaj civilizat.


ÎMI PLAC OAMENII CARE SUNT OPTIMIȘTI ȘI CARE NU ÎȘI ÎNGREUNEAZĂ SUFLETUL CU GÂNDURI NEGATIVE.


Îmi plac oamenii energici, gata mereu să facă ceva, nu cei care mereu sunt obosiți, posomorâți sau niciodată nu au chef de nimic.

Îmi plac oamenii care lasă ceva frumos pe acolo pe unde au trecut, o vorbă bună, un sfat bun.

Orice lucru indiferent cât de mare sau cât de mic, important este să rămână ceva bun în urma ta.

Îmi plac oamenii care luptă până în pânzele albe pentru realizarea visurilor lor.

Nu doar să stea și să viseze frumos, mai frumos este să ai un vis și să lupți pentru el, nu doar să visezi.

Îmi plac oamenii care încearcă să se dezvolte și care fac ceva concret în acest sens.


ÎMI PLAC OAMENII DECENȚI, CARE IASĂ ÎN EVIDENȚĂ PRIN BUNĂTATE ȘI RESPECT NU PRIN NESIMȚIRE ȘI PROST GUST.


Îmi plac oamenii care indiferent de vârstă sau experiența pe care o au sunt de acord și cu cei din jur. Oameni care acceptă că de la fiecare om avem câte ceva de învățat.

Îmi plac oamenii care nu mint și care își asumă cu demnitate ceea ce sunt chiar și greșelile din trecut.

Greșeli din care învață cum să fie mai buni și mai responsabili.

Îmi plac oamenii care fac orice le stă în putere pentru a fi bine sufletește și trupește.

Nu cei care doar stau și își plâng de milă că ei nu au, că ei nu pot,...


ÎMI PLAC OAMENII SIMPLI, SINCERI ȘI RESPECTUOȘI.

ÎMI PLAC OAMENII CARE SUNT OAMENI.


- Web

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Lidia Jiga și Elena Țipa, cele două dresoare românce care au murit în arenă Lidia Jiga, creatoarea unor numere unice în istoria circului, ș...