***

 IERTAȚI-MĂ

Diana SAVA DARANUTA

MĂ IARTĂ, piatră, dacă te-am lovit,

Când am trecut cu talpa peste tine,

Pe-o muchie de secol învechit,

Când răscoleam cărările din mine.

MĂ IARTĂ, iarbă, dacă te-am strivit,

Când alungam nălucile fugare,

În dimineți în care am pășit,

Prin roua strălucind, mărgăritare...

MĂ IARTĂ, floare, dacă te-am rănit,

Când trupul tău l-am smuls de la lumină

Și-apoi petala ta am risipit,

Când te stingeai în colțul de grădină.

MĂ IARTĂ, ploaie, dacă te-am gonit,

Când mi-aduceai din ceruri mângâiere

Și m-ascundeam atât de iscusit

În deznădejdea umbrelor rebele.

MĂ IARTĂ , glie, de te-am istovit,

Când tu rodeai cu holdele mănoase,

Iar eu luam fără să-ți dau nimic

Și îți lăsam doar miriști secetoase...

MĂ IARTĂ, soare, dacă am dormit

Când tu îmi dăruiai o nouă rază,

Iar eu mă rătăceam ca într-un mit,

Printre iluzii, care n-au amiază...

MĂ IARTĂ, clipă, că te-am osândit,

Când tu-mi veneai cu daruri de iubire 

Și-mi arătai un drum spre Infinit  – 

Iertați-mă, pentru neprețuire...