sâmbătă, 5 aprilie 2025

$$$

 CARMEN LABORIS


Octavian GOGA


Veniți în horă la frăție

Străvechii câmpului străjeri,

Ce ocrotiți de-o vesnicie

A muncii rodnice dureri.

Veniți, plugari, veniți oștenii

Celui mai vechi și sfânt război,

Tovarăși buni ai Cosânzenii

Veniți cu noi !


In goana vietii-nviforata

Strigați : Plugarii-n veci nu pier,

Căci lor pământul sfânt li-e tată,

Și frate soarele din cer.


În casele cu grinzi bătrâne

Voi rostul lumii așezați.

Sus, dătătorilor de pâine,

În patimi și credințe frați,

Voi, platnici de sudori și sânge,

Voi, cei bogați și totuși goi,

Veniți să ne-nvatati a plânge,

Veniți cu noi !


Veniți, stăruitoare gloată,

Strigați s-auza mici și mari :

E răzimată lumea toată

Pe palme aspre de plugari !


Năpraznic vifor de dreptate

Vă doarme-n sufletu-nnoptat,

Și spală lumea de păcate

Când rele mâini l-au deșteptat,

De grele vremi de mai-nainte

De-al răsplătirii greu șuvoi,

Veniți, aducători aminte,

Veniți cu noi !


Strigați să știe largul zării,

S-auza toți câți trag în jug :

Că focul roș al răzbunării

Topește fiarele de plug !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 Legătura dintre mamă și copil este mai mult decât emoțională; este celulară și eternă. În timpul sarcinii, celule din făt traversează place...