$$$

 POARTA CASEI

GHEORGHE VADUVA

În poarta casei nu mai bate vântul, 

nici în amurg și nici măcar în zori,

când ceru-și spală ochii în culori 

și-n galaxie-i de planton Pământul. 

Pământul n-are astăzi porți în casă, 

nici case destinate pentru porți, 

nici cruci la poartă pentru cei ce-s morți, 

ci doar un altfel de a spune-acasă. 

Acasă ești unde te duce viața, 

în zori de zi, în noapte, în amurg, 

în caravana verbelor ce curg 

când miezul nopții bate dimineața.

Și astfel trece vremea fără vreme, 

a ruginit cormanul fără plug, 

s-au exilat luceferii pe rug 

și adevărul lumii pe dileme. 

Căsuța de acasă și-a luat zborul 

spre infinitu-închis într-un destin,  

iar oamenii acasă nu mai vin 

și-a fost secat, din viața lor, izvorul. 

Nu-i vina nimănui că n-au o poartă, 

în libertate, porțile se-închid,

ce-a fost prea-plin devine astăzi vid, 

iar rânduiala-i doar o vorbă moartă.

S-au dus la naiba porțile de ieri, 

și-n locul lor s-a instalat un gol, 

în creiere-i doar iarbă și nămol, 

iar mințile-au plecat spre nicăieri. 

Pământul a fugit și el de-acasă 

la cei ce-au dat un leu schilod pe el, 

la porți privește-o umbră de vițel, 

iar noua noapte peste tot se lasă.

Sunt toți plecați, vreo șase milioane,

slujesc cu sârg la noii lor stăpâni, 

iar fetele-și țin creierii în sâni, 

și mințile-n noduli de silicoane. 

N-a mai rămas nimic din libertate,

sunt între gratii munții din cuvânt, 

iar verbele de astăzi latră-n vânt, 

și-i iar închisă poarta de cetate.  

Cetățile sunt noi fortificații 

de libertăți, zorzoane și laptop, 

de minți acreditate de-un potop

ce deturnează vocea unei nații.  

Dar clipa erei noastre nu mai vine, 

iar poarta casei plânge-n ochi, la tine. 

Gheorghe Văduva,

București, 04 aprilie 2020 un