*†*

 CÂNTEC DE DRAGOSTE MOARTĂ 

Adrian MANIU 

Credeam că suntem înţeleşi în veşnicie,

înlăturând cuvintele de alţi minţite,

schimbând în sărutare sufletele alipite,

chiar suferinţa întregind o sfântă bucurie.

Sortiţi a fi legaţi din alte vieţi,

ne-apropiase peste lume o simţire mai firească,

în mine zâmbetul tău trebuie să înflorească,

amurg îngenuncheasem albei dimineţi.

Mâinile până-n inimă au mângâiat.

Privirea în privirea ta oglindea dorul.

Îmi erai liniştea şi îţi trăiam fiorul,

miruind fruntea – într-un gând curat.

De mult în tine dragostea s-a stins, pe când în mine creşte …

Mormânt îi sapă depărtarea şi tăcerea.

Dar tot mai binecuvântez neagră durerea.

Când nu-ţi mai sunt, în sufletu-mi făptura ta se veşniceşte.