***

 APEL DE CĂRTURAR.

Adrian PAUNESCU

S-au adunat necazuri mari pe ţară

şi păsările negre se rotesc

de parc-ar aştepta-o să şi moară

şi să se stingă neamul românesc.

Cu inima în tâmplă stau de veghe

şi n-am cui spune presimţirea mea

că dacă va pieri iubirea veche

iubirea nouă nu va rezista.

Acum, ca-n magica fatalitate,

ce ne-a-nsoţit nimicitor mereu,

nu ştiu de ce ni se întâmplă toate

şi, Doamne, apără poporul meu.

N-avem nevoie de vărsări de sânge

pentru-a redeveni aceiaşi fraţi,

nu mai au lacrimi mamele spre-a plânge

mormintele copiilor plecaţi.

Din una-n alta şi din toate-n una,

periculos şi cinic circuit,

şi suntem mai pândiţi ca totdeauna

şi limba-n gură ni s-a veştejit.

Nevoile ne trag de steag spre bernă,

cei laşi aţâţă focuri în popor,

dar România s-a născut eternă

şi singură, şi ţinta tuturor.

Şi trebuie o radicalizare

şi trebuie un nou, cinstit impuls,

pentru-a reface România Mare

şi-a pune-n umăr iarăşi braţul smuls.

Dar cel mai mult aici, la noi acasă,

ne trebuie concordia de fond,

să nu cădem în planetara plasă

a transformării patriei în front.

Nu ne iubeşte nimeni decât cerul,

avem duşmani ce ne-ar zvârli la câini,

ca-n Mioriţa, noi suntem oierul

aflat sub ruga propriilor mâini.

S-au adunat necazuri mari pe ţară,

dobânzile fărădelegii cresc;

vegheaţi ca ţara noastră să nu moară,

să nu se stingă neamul românesc.