"""

 Istoria cravatei: Fâșia de stofă devenită simbol al prestanței

Iubită de unii și hulită de alții, cravata este un accesoriu foarte răspândit, sinonim cu prestanța și seriozitatea. Dar cum a ajuns atât de răspândită această piesă vestimentară care nu ține de cald și, cu siguranță, nu oferă comoditate?

Din China până la Roma, pe columna lui Traian

Există multe speculații cu privire la adevărata origine a cravatei, dar părerea generală este că își are rădăcinile în lumea militară.

Una dintre primele dovezi ale folosirii cravatei datează din anul 221 î.e.n. și este reprezentată de soldații din Armata de Teracotă, care au fost îngropați alături de împăratul chinez Qin Shih Huang.

Soldații, descoperiți în 1974, poartă la gât niște bucăți de stofă asemănătoare cu cravatele sau eșarfele din ziua de astăzi.

Deoarece nu există nicio dovadă că militarii sau civilii chinezi purtau în mod curent astfel de accesorii, istoricii cred că cravatele purtate de soldații din Armata de Teracotă erau un însemn al onoarei.

Acest articol vestimentar apare și pe columna lui Traian, din Roma.

Cucerirea Daciei de către împăratul Traian (care a condus Imperiul Roman între anii 98 și 117) este celebrată pe coloana de marmură ridicată în jurul anului 113. Mulți dintre soldații romani de pe columnă sunt reprezentați purtând diverse tipuri de cravate.

La fel ca în situația soldaților de teracotă, nu există dovezi istorice că soldații romani purtau în mod curent cravate, opinia generală fiind că – și în acest caz – cravata reprezenta un însemn al onoarei, acordat luptătorilor excepționali.

 Mercenarii croați îi dau lecții de stil lui Ludovic al XIII-lea

Un moment-cheie în istoria cravatei a avut loc în secolul XVII, în timpul Războiului de Treizeci de Ani (1618-1648), când regele Franței, Ludovic al XIII-lea, a contractat mercenari să lupte de partea sa.

În timp ce inspecta un grup de mercenari croați, Ludovic al XIII-lea a observat că aceștia purtau în jurul gâtului niște eșarfe ciudate.

Materialele variau de la pânză groasă, pentru soldații obișnuiți, până la mătase, pentru ofițeri. Dar, indiferent de material, eleganța militarilor era evidentă.

Regele a fost impresionat de acest accesoriu ingenios și mult mai confortabil decât gulerele ondulate purtate de francezi.

Ludovic al XIII-lea a început să-l recomande la curtea regală, iar în curând cravata s-a răspândit pe străzile Parisului și în alte orașe din Franța.

Pentru a-i onora pe croații care au inventat această piesă vestimentară, regele Franței a denumit-o „la cravatte” (de la „hrvati”, care înseamnă „croat”).

Deși cravata popularizată de Ludovic al XIII-lea este considerată adevăratul strămoș al cravatei moderne, a fost nevoie de câteva sute de ani pentru se ajunge la modelul pe care îl poartă astăzi bărbații.

Din Franța, moda cravatei (care pe atunci arăta mai degrabă ca o lavalieră) a ajuns în Anglia, după încoronarea lui Carol al II-lea, în 1661.

Alți aristocrați englezi care trăiseră în exil în Europa au adoptat, și ei, această modă, pe care au răspândit-o în colonii.

Și pentru bogați, și pentru săraci

În scurt timp, cravata a ajuns piesa vestimentară a bărbaților bine îmbrăcați, care o purtau în diverse culori și stiluri: cu ciucuri, cu volănașe, sub formă de fundă, din in brodat, din dantelă.

Tendința a continuat până în secolul XVIII, când cravata a devenit un accesoriu popular în rândul tuturor bărbaților, indiferent că erau bogați sau săraci. Spre sfârșitul secolului, cravata neagră era considerată cel mai mare semn de eleganță.

Chiar și Napoleon Bonaparte a purtat cravată în timpul celebrei Bătălii de la Waterloo.

Diversitatea tipurilor de cravate și complexitatea nodurilor au devenit o preocupare intensă a bărbaților din secolul XIX.

Cravata cu volanase

Cravata cu volănașe era foarte apreciată de bărbații care voiau să fie eleganți. 

În 1818, a fost publicată cartea „The Neckclothitania”, un volum de satiră care ironiza diversele stiluri de cravate.

În 1828, H. Le Blanc a scris „Arta de a face nod la cravată”, care cuprindea 16 lecții în care erau prezentate 32 de stiluri diferite.

Revoluția industrială din secolele XVIII-XIX a transformat cravata în accesoriul pe care îl știm astăzi.

Cei care munceau în birouri căutau confort și simplitate și au abandonat treptat stilul elaborat al cravatelor de până atunci.

La începutul secolului XIX a apărut și nodul clasic, care se folosește și în zilele noastre. Tot atunci a apărut şi ideea purtării cravatei ca semn de apartenență la o organizație.

În 1880, a apărut prima cravată școlară, purtată de studenții Universității Oxford.

Cravata ascot (care arată ca o lavalieră fără nod) a apărut în anii 1880 şi a fost inspirată de regele Eduard al VII-lea al Marii Britanii, care purta o piesă de acest fel la cursele de cai de la The Royal Ascot.

Cravata îngustă cu vârful în V a apărut în anii ’20 la New York. A fost concepută de creatorul de modă Jesse Langsdorf și este cea mai populară formă din zilele noastre (deși de-a lungul anilor lățimea și lungimea ei au variat).