***

 Luminatorul 

Vasile Voiculescu

Am fost ca nerodul din poveste

Ce căra Soarele cu oborocul

În casa-i fără uşi,fără ferestre…

Şi-şi blestema întunerecul şi nenorocul.

Ieşeam cu ciubărele minţii,goale,afară,

În lumină şi pară,

Şi când mi se părea că sunt pline,

Intram,răsturnându-le-n mine.

Aşa ani de-a rândul

M-am canonit să car lumina cu gândul…

Atunci ai trimis Îngerul Tău să-mi arate

Izvorul luminii adevărate:

El a luat în mâini securea durerii

Şi-a izbit naprasnic,fără milă,pereţii.

Au curs cărămizi şi moloz puzderii,

S-a zguduit din temelii clădirea vieţii,

Au curs lacrimi multe şi suspine,

Dar prin spărtura făcută-n mine,

Ca printr-un ochi de geam în zidul greu,

Soarele a năvălit în lăuntrul meu.

Şi cu el odată,

Lumea toată…

Îngerul luminător a zburat aiurea,

Lăsându-şi înfiptă securea;

Cocioaba sufletului de-atuncea însă-i plină.

Pe Vasile Voiculescu l-au luat într-o noapte, din casa ticsită de cărţile sale dragi. Avea 74 de ani şi era vinovat că scria poezie religioasă şi că primea oaspeţi împreună cu care discuta despre ortodoxie şi literatură. 

A stat 5 ani la Aiud, nu s-a plâns nici de foame, nici de puroaie, iar trupul îi ajunsese aproape numai duh. A făcut cancer şi l-au eliberat, să-şi mai vadă familia... 

Pe vremuri, bărbaţii adevărați ai acestui neam se duceau la război pentru o idee, făceau puşcărie pentru credinţă şi erau gata să moară pentru un semen." 

Cristian Adoroaei