ȘASE PUI ȘI-O BIATĂ MAMĂ
VASILE MILITARU
Mai de mult, o rândunică avea-n cuibu-i șase pui
Și privea la ei sărmana, ca la chipul soarelui:
De cu zori pornea-săgeată-căutând, pe deal și văi,
Hrană pentru puii săi
Și-n iubirea-i nu odată
S-a culcat ea nemâncată,
Dar destul de fericită că nu s-a-ntâmplat nicicând:
Dintre pui, s-adoarmă vre-unul ars de sete sau flămând,
Nici n-a fost mai mândră mamă decât ea-ntre rândunici,
Când văzu-ntr-o zi că puii se făcuseră voinici,
Si n-a mai avut odihnă nici cât ai clipi, sub soare,
Până când, pe fiecare pui nu l-a-nvățat să zboare,
Dar, când toti puteau să plece încotro voiau sub slavă,
Rândunica, istovita, a căzut în cuib bolnavă
Si cu ochii plini de lacrimi tintă-n ochii fiecui,
Zise celor șase pui:
Dragii mamii, eu de-aseară, simt în inimă un cui:
Aripile greu mă dor
Si nici vorbă să mai zbor...
Dumnezeu mi-a dat putere, oricât am avut nevoi,
Să găsesc într-una hrană pentru voi...
Astăzi fiindcă sunt bolnavă, dragii mamii, se cuvine,
Mari cum v-a făcut măicuță, să-ngrijiti și voi de mine
Și ca nimeni dintre puii-mi să nu simtă că mi-e rob,
Fiecare, să-mi aduceti, zilnic, numai câte-un bob;
Ale voastre șase boabe milostive, mă vor tine
Până când o să vrea cerul să mă facă iarăși bine...
Ascultând cuvântul mamei, au zburat cei șase pui
Și-au adus, vre-o șase zile, fiecare bobul lui...
Mai departe însă puii, - beți de-al slăvilor înalt, -
Fiecare-având nădejdea că-i va duce celălalt, -
N-a mai dus nici unul bobul și, uitată mucenica,
A murit atunci de foame cea mai sfântă rândunica.
Și-a rămas apoi povestea tristă, neluată-n seamă,
Orișicui ai sta s-o spui,
Că o mamă îsi hrănește: șase, opt sau zece pui,
Însă zece pui, adesea, nu pot toti hrăni o mamă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu