$$$

 POEZIA ZILEI 

       ETAPĂ 

Autor: Anatol Covalli 

Prezentare: Ioana Vladu 

       Vreau să cred că voi reuși într-o bună măsură să descifrez conținutul filozofic al poeziei, să înțeleg mesajul transmis de poet.

       ,,ETAPĂ": Perioadă de timp în care autorul dorește să-și desăvârșească sinele. Nu pentru asta fac sufletele noastre călătoria pe pământ? Evoluția spirituală! 

       Acel trup de lut, omul creat de Prometeu, se vrea însuflețit. Legenda spune că acesta este unul dintre titani, fiul lui Iapet și al Clymenei, care a furat de la zei focul, pentru a-l oferi oamenilor. În Legendele Olimpului, lui Prometeu îi este atribuită crearea oamenilor din lut, fiind socotit fondatorul civilizației. 

       Dar, pentru că a nesocotit zeii, a fost pedepsit de aceștia, osânda fiind veșnică, plătind acest tribut pentru că a îndrăznit să dăruiască omului focul, lumina, înțelepciunea, ele aparținând în exclusivitate zeilor. 

       ,,Din început către sfârșit și iar/spre început pentru-a străbate spații", acest flux energetic fără oprire îi modelează permanent sufletul omului, scopul fiind evoluția, perfecționarea și înălțarea sa în alte sfere de lumină și cunoaștere.

       Legătura dintre Prometeu, zeul care din mare iubire pentru oameni le dăruiește acestora focul, și Icar, cel care năzuiește să-și împlinească dorința de a zbura, se naște o legătură cosmică dintre o zeitate și omul cel cutezător în visuri: ,,în chip de Prometeu şi de Icar/remodelând în sfere constelaţii”.

       Omul și-a dorit dintotdeauna să evadeze din structura pământeană, să se înalțe la niveluri de conștiință superioare, să se perfecționeze. Ființa în care Dumnezeu și-a pus o parte din structura Sa încearcă să se apropie de Tatăl Creator, evadând din închisoarea terestră: ,,Sinele meu se vrea desăvârşit,/profund, fără de margini şi-n mişcare/necontenită către infinit”.

       Aici recunoaștem, cu o mare responsabilitate, că această dorință de înavuțire spirituală și de o libertate universală este chiar oglinda magică a sinelui poetului, ancorat în acel zbor astral ,,unde se află punctul de plecare”.

       Zborul către înalt are în componența sa spirituală și acea doză de sacrificiu, care nu-i este străină autorului: ,,Nu-mi pasă că e-un zbucium crunt şi dens,/în înlăuntrul sferei ce mă poartă”, deoarece aspirația spre lumină este un țel suprem și nimic și nimeni nu-l poate împiedica: ,,Când vreau lumină, cu baros de sens/croiesc câte-o fereastră sau o poartă”.

        Dorința perfecționării este nemărginită și fără de oprire. Ținta lui este infinitul, acolo unde este punctul acela magic de pornire, iar ardoarea poetului de a-și perfecționa sinele nu cunoaște opreliști.

       Cuprins de efervescența creației și devenind parcă în accepțiunea sa ,,…un punct incandescent”, care-i sporește vigilența vizuală, poetul, un atotștiutor, realizează că prezentul, ,,în nemurire-i numai o etapă”, atunci când deții cheia succesului deplin în această artă de a exista sublim.

       Finalul poeziei ne transpune într-o sferă de lumină intensă, permițându-i talentatului poet Anatol Covalli să cucerească Înaltul, simțindu-se aproape decorporalizat și conferindu-i sufletului său puterea de a se integra Universului, pentru că venirea noastră pe pământ este doar o stare vremelnică.

       Felicitări alese și toată admirația pentru frumosul creat, domnule Covalli! În speranța că m-am apropiat de esența poeziei Dumneavoastră, invit cititorii noștri să lectureze această bijuterie filozofică ridicată pe podiumul grupului nostru la ,,POEZIA ZILEI”!

.

E T A P Ă 

Anatol Covalli 

.

Din început către sfârşit şi iar

spre început pentru-a străbate spaţii,

în chip de Prometeu şi de Icar

remodelând în sfere constelaţii.

.

Sinele meu se vrea desăvârşit,

profund, fără de margini şi-n mişcare

necontenită către infinit

unde se află punctul de plecare.

.

Nu-mi pasă că e-un zbucium crunt şi dens 

în înlăuntrul sferei ce mă poartă.

Când vreau lumină, cu baros de sens

croiesc câte-o fereastră sau o poartă.

.

Atunci devin un punct incandescent

şi văd orice, nimica nu îmi scapă,

înţelegând c-acest ciudat prezent

în nemurire-i numai o etapă.