marți, 23 iulie 2024

***

 

O scrisoare de la Muselim-Selo - George Coşbuc


Măicuţă dragă, cartea mea

Găsească-mi-te-n pace!

Pe-aici e vânt şi vreme grea,

Şi-Anton al Anei zace

De patru luni, şi-i slab şi tras,

Să-l vezi, că-ţi vine plânsul,

Că numai oasele-au rămas

Şi sufletul dintr-însul.


Apoi, să ştii c-a fost război

Şi moarte-aici, nu şagă:

Cădeau pe dealuri, dintre noi,

Ca frunza, mamă dragă.

Şi-acolo-n deal, cum fulgera,

Un plumb simţii că vine

Şi n-avu loc, cât larg era,

Decât în piept la mine.


Mi-e bine-acum, şi-aşa socot

Că nu va trece luna

Şi-oi fi scăpat de-aici detot.

Dar vezi te rog de una:

Să nu mai faci cum ai făcut

S-aduni la tine satul,

De veselă că ţi-ai văzut

Acasă iar băiatul!


Să vezi pe-aici şi ciungi şi-ologi!

Hristos să-i miluiască!

Tu mergi la popa-n sat să-l rogi

O slujbă să-mi citească.

Puteri de nu vei fi având

De plată, vorba-i lasă,

Că-i voi lucra o zi, oricând,

La-ntorsul meu acasă.


Pe Nuţu vi-l lăsasem mic,

Cu creştetul cât masa -

O fi acum ştrengar voinic

Şi vă răstoarnă casa?

Făcutu-i-aţi şi lui la fel

Căciulă, cum am vrut-o?

Aveam o piele-n pod, de miel,

Doar nu veţi fi vândut-o?


Nevestei mele să-i mai spui

Să-mi cumpere o coasă,

Cea veche nu ştiu este-ori nu-i

Şi-o fi acum şi roasă

De când rugina scurmă-n ea.

Să-mi văd, o date-ar sfântul,

Cum cade iarba-n faţa mea

Şi-mi bate-n plete vântul!


Ea lupte-se cum biet o ştii,

C-aşa ne dete soartea,

Că şi noi ne-am luptat pe-aci

Cu greul şi cu moartea;

Dar l-a ajuns şi pe harap

Blestemele şi plânsul,

Că noi i ne-am ţinut de cap

Şi-ntrarăm după dânsul.


Şi i-am făcut, măicuţă, vânt!

L-am scos detot din ţară,

Măcar stătea pe sub pământ

Şi nu ieşea pe-afară.

Şi-am prins şi pe-mpăratul lor,

Pe-Osman nebiruitul,

Că-l împuşcase-ntr-un picior

Şi-aşa i-a fost sfârşitul.


Păi, ne ţinea pesemne proşti,

Să-şi joace hopa-tropa,

Că nu puteam să batem oşti!

Dar poate taica popa

V-a spus de prin gazeturi tot -

El cum şi-a dat juncanii?

Acum i-aş cumpăra, să pot,

Dar nu mai am, azi, banii.


Mă doare-n piept, dar nu să ţip,

Şi-aşa mi-e dor de-acasă,

Şi-aş vrea să plec, dar nu e chip

Că vodă nu mă lasă.

Dar uite, nu e nu ştiu cât

O lună chinuită,

Şi-o să te strâng de după gât,

Măicuţa mea iubită...


. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .


Aşa mi-a spus Ion să-ţi scriu,

Iubească-ţi-l pământul!

Şi-am tot lăsat, pân-a fost viu,

Şi-mi ţin acum cuvântul.

Să te mângâie Dumnezeu,

C-aşa e la bătaie -

Şi-am scris această carte eu,

Căprarul Nicolae.


George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, Imperiul Austriac – d. 9 mai 1918, București, România) a fost un poet, critic literar, scriitor, publicist și traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916.

Duiuliu Zamfirescu despre George Coșbuc: „Reputația sa literară e așa de întinsă, încât numele său a devenit popular în toate țările locuite de Români. Primindu-l în mijlocul nostru consfințim ceea ce opinia publică a hotărât de mult. Domnul Coșbuc a dat poporului român, în mai puțin de 25 de ani, o cantitate de muncă literară atât de considerabilă, încât numai pentru aceasta s-ar cuveni să-i deschidem ușile amândouă pentru a-l primi între noi. Dar calitatea lucrărilor sale întrece cantitatea. Poeziile sale sunt adevărate poezii și sunt originale.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Lidia Jiga și Elena Țipa, cele două dresoare românce care au murit în arenă Lidia Jiga, creatoarea unor numere unice în istoria circului, ș...