$$$

 FĂRĂ SCĂPARE

Adrian Păunescu

De la Iisus încoace,

credincioşilor,

nu ştiu de ce nu mai ridicați 

capetele din piept.

De două mii de ani lucraţi şi nu mai ridicaţi 

capetele să vedeți ce lucrați. 

Ce faceți? Ce lucrați?

Ridicați capetele și vedeți!

Voi nu vedeți că acolo a fost pământ cu flori 

şi voi ați făcut o groapă?

Voi nu vedeți că acolo a fost o pădure 

şi voi ați făcut un atelier de dulgherit 

şi după aceea nişte lemne ciudate 

şi că - şi astăzi încă - lucraţi la o cruce?

De două mii de ani vă mirați!

De două mii de ani bombăniți 

seara, la culcare, îi învățați pe copii 

să se roage celui bun şi drept, 

noaptea visați spălarea crimei 

în contra celui răstignit, 

iar ziua, zi de zi, de două mii de ani, 

cu capetele-n jos lucrati la crucea nouă, 

de două mii de ani cereți iertare, 

pentru crima de acum două mii de ani, 

în timp ce voi cu braţele şi inima 

comiteți noua crimă.

Şi nici mirosul lemnului de cruce, 

mirosul cleiului de la încheieturi, 

mirosul cuiului aprins bătut în lemn, 

mirosul de mormânt al gropii 

nu vă spun nimic.

Cu gândul către crima veche, 

abstraşi şi foarte mirându-vă de ea

ați dus aproape de sfârşit 

Crucea şi noua răstignire.

Să nu cumva - mergând aşa 

cu capetele-n jos -

să vă loviți cu frunțile

de spânzuratele picioare-ale lui Iisus 

şi să le ocoliţi nemaiavând nici curiozitatea 

de-a şti ce trup şi ce cap se află sus, 

cine e posesorul lor, 

pe crucea trudei voastre, 

frații mei fără scăpare.