$$$

 Acum 81 de ani

! Nord-Estul Românei devine teatru de război!

Alesandru DUTU 

Martie 1944. Bătălia Moldovei 

Retragerea spre aliniamentul fortificat de la nord-vest de Iaşi!

• Gheorghe Sofronescu: ,,Mi-am adunat plutonul și cu lacrimi în ochi, mi-am luat rămas bun de la oamenii mei, spunându-le: «Camarazi, fiecare pe socoteala sa să încerce să-și salveze viața»… În momentul când m-am văzut în Basarabia am sărutat pământul de 100 de ori și am făcut tot atâtea mătănii, mulțumind astfel bunului Dumnezeu că m-a salvat de la o moartea sigură”.

♦ Mobilizat în martie 1944, Corpul 4 armată român (diviziile 7, 8 infanterie și 5 cavalerie) a fost dispus în acoperire pe Nistru cu misiunea de a interzice pătrunderea inamicului pe direcțiile Hotin – Botoșani – Pașcani și Moghilev – Târgu Frumos. Începând cu 2 aprilie, a ocupat dispozitiv de luptă în capul de pod de la Iași, organizând, până la 20 aprilie, poziția Dealul Mare, cu diviziile 3 infanterie și 18 munte. 

♦ Divizia 8 infanterie a supravegheat şi apărat, cu o parte din forţe, trecerile peste Nistru, între Zalescik şi Kozlov (Secureni), cu efortul în zona Moghilev (Otaci), în care scop a organizat detaşamentele „Cernăuţi”, „Zalescik”, „Hotin” şi „Moghilev”.  

♦ Lupte grele s-au dat, între 18 şi 20 martie, în zona Moghilev, Otaci, Zguriţa, mai ales după ce germanii au aruncat în aer, la 18 martie, podurile de peste Nistru (de cale ferată şi rutier),chiar dacă în capul de pod de peste fluviu se mai aflau trupe române şi germane.

♦ Tragdia trăită de militarii români în capul de pod de la Moghilev avea să fie descrisă peste ani de supravieţuitori:

• Fostul căpitan Vasile Hreamătă, comandant de baterie: ,,Fără a ne comunica, Statul major al generalului german (din zonă – n.n.), dispune aruncarea în aer a podului, ceea ce se execută la orele 21, în acea noapte, cu tot ce se afla în acel moment pe el: oameni, tancuri, mașini etc. Totul este înghițit de apele Nistrului care era plin de sloiuri. Se auzeau numai răcnete și plânsete, pe toate limbile. Malul stâng al fluviului a rămas astfel izolat”.

• Fostul sergentul-major Gheorghe Gușu, comandant de pluton în Regimentul 29 infanterie: ,,Mi-am retras și eu plutonul în scopul trecerii Nistrului, prin acest sector unde sovieticii nu ajunseseră încă la apă. În acest loc, pe malul Nistrului, pe o lungime de 300 – 500 m, se găseau 100 – 200 de ostași români, care demoralizați, doreau să treacă Nistrul – dar nu aveau cu ce. Nu exista absolut niciun mijloc de trecere, doar bucăți de lemn, bucăți de căruțe sau de mașini, care veneau pe apă, din amonte. Nistrul avea aici o lățime de circa 300 m și era umflat de ploi și topirea zăpezii. Foarte mulți, încercând să treacă înot, s-au înecat. Eu am reușit să trec peste niște grinzi ale podurilor aruncate în aer ce veneau pe apă, reușind să ajung, cu mare efort, pe malul drept al Nistrului. Din cei 41 de oameni din pluton am rămas cu 7”. 

• Fostul sergent-major Gheorghe Sofronescu, comandant de pluton în Regimentul 29 infanterie: ,,Mi-am adunat plutonul și cu lacrimi în ochi, mi-am luat rămas bun de la oamenii mei, spunându-le: «Camarazi, fiecare pe socoteala sa să încerce să-și salveze viața»... Am rămas aproape singur. M-am uitat la ruptura din mijlocul podului și am văzut că balustradele metalice din ambele părți ale podului erau aruncate dintr-o parte în alta. Una avea un capăt căzut în apă și altul în aer, iar o parte din grinzile și bârnele podului au rămas încurcate între ele. Conștient îmi puneam viața în pericol; am început să mă cațăr, de pe o bârnă pe alta, ca o pisică, și de pe un stâlp pe altul, după ce le probam dacă rezistă și nu se scufundă cu greutatea mea. Mergând încet, prin cățărare, la o înălțime de aproximativ 15 m deasupra apei, am auzit oameni gemând, alții țipând sau plângând, caii sforăind, care mai erau în viață. Menționez că atunci când a fost aruncat în aer podul, pe el erau om lângă om, dintre care foarte mulți s-au înecat. Chinul meu a durat cam 1,5 – 2 ore și, cu ajutorul lui Dumnezeu, au ajuns pe partea podului bun, dinspre uscat. În momentul când m-am văzut în Basarabia am sărutat pământul de 100 de ori și am făcut tot atâtea mătănii, mulțumind astfel bunului Dumnezeu că m-a salvat de la o moartea sigură”.

• Referindu-se la luptele duse la Târgul Zgurița, la 21 martie 1944, sublocotenentul Valentin Zarea din Regimentul 29 infanterie, originar din zonă, menționa: ,,Interzicând învăluirea localității, prin cimitirul evreiesc și valea opusă, am dus lupta de apărare pentru fiecare casă, chiar corp la corp. Ultimul gând era îndreptat la ai mei, cei apropiați din locurile natale, la refugiul din 1940, când părinții și frații au rămas sub ocupație rusească. Și după ultima luptă de apărare s-a deschis marele necunoscut, sfârșitul sau drumul spre lagăr. La verificarea din zonă au mai fost găsiți, supraviețuitori valizi, doar 17 militari, printre care și subsemnatul. Nu am crezut în supraviețuire, nu am realizat cu anticipație sfârșitul decât prin supremul sacrificiu. Bănuiam ce ne așteaptă. Lucrurile se precipitau și spre norocul nostru s-a primit ordin să ne îndreptăm spre drumul către orașul Soroca. După acest episod a început un alt capitol de viață, robia în prizonierat”. 

♦ Între 28 martie şi 6 aprilie1944, Divizia 8 infanterie a acţionat în acoperire, reuşind să oprească înaintarea inamicului şi să dea posibilitatea aducerii de noi trupe pe Valea Siretului, în zona Târgu Neamţ, Târgu Frumos. Detaşamentul „colonel Curta” (regimentele 8 vânători şi 16 artilerie, un batalion din Regimentul 12 artilerie) a participat, în subordinea Corpului 5 armată, la organizarea poziţiei de rezistenţă la nord de râul Moldova. 

♦ Divizia 5 cavalerie a fost fracţionată pe detaşamente şi introdusă pe frontul din Transnistria, unde Detaşamentul „Rareş” (subunităţi din regimentele 6 şi 8 roşiori) a luptat (27 februarie – 17 mart.ie 1944) împotriva partizanilor la Mitki, Stanislavcic, Şargorod, Trestiancik, asigurând şi protecţia retragerii populaţiei şi autorităţilor civile şi militare române din zonă, precum şi organizarea şi apărarea capului de pod Moghilev. Concomitent, Detaşamentul „Fulger” (Regimentul 7 roşiori întărit) a acţionat în zona Iampol, Rezina pentru apărarea capului de pod Iampol şi a sectorului dintre Cosăuţi şi Soroca. La 17 martie, în urma atacului puternic executat de sovietici, s-a retras pe malul vestic al Nistrului şi a aruncat podul în aer, intrând în compunerea Detaşamentului „Rareş”. La 18 martie, acesta s-a retras spre Bălţi, luptând pe înălţimile de la sud şi vest de Soroca, pe pârâurile Căinari şi Cubolta şi pe înălţimile de la nord de Bălţi, la Strâmba şi Pelinei. Între 23 şi 25 martie a asigurat apărarea oraşului Bălţi şi apoi a întârziat înaintarea inamicului spre Corneşti, acţionând la Coada Iazului (26 martie), Chişcăreni şi Ciolacul Vechi (27 martie). La 28 martie, Detaşamentul „Rareş” s-a dirijat prin Corneşti spre Iaşi. Restul marii unităţi a organizat apărarea capetelor de pod peste Prut, la Ungheni şi Ţuţora şi poziţii de rezistenţă pe înălţimile de la sud de Bahlui, între Uricani şi Osoiu.

• Referindu-se la misiunea primită de Detaşamentul ,,Fulger” în capul de pod de la Iampol fostul locotenent Ioan Nicolau, comandant de escadron în Regimentul 6 roşiori, rememora: ,,Un ordin complet greşit, pentru că puhoiul inamic nu putea fi oprit de două escadroane slab înarmate. Apărarea unei porţiuni de teren de către două escadroane izolate, cu un obstacol natural în spate, s-a dovedit fataală. În ziua de 17 martie 1944, rezistenţa noastră a fost aniilată, iar capul de pod de la Iampol a fost zdrobit repede. Supravieţuitorii celor două escadroane şi-au găsit speranţa salvării fie trecând Nistrul înot, fie pe rute ocolite, pe jos sau în căruţe, să ajungă la Bălţi, la Floreşti sau în altă parte. Epilogul acesei acţiuni dramatice a constat în trimiterea celor doi comandanţi de escadroane la Curtea Marţială (căpitanul Dinu Gussi şi locotenentul Romulus Florescu – n.n.), ei fiind condamnaţi la degradare, cu posibilitatea de a fi reabilitaţi, prin acte de bravură deosebite, în cadrul unor unităţi de infanterie unde au fost repartizaţi, ca pedeapsă. Ei n-au murit şi au fost reabilitaţi. Procesul a constituit o măsură arbitrară, menită să ascundă anumite deficienţe grave ale unor comandamente (Cel de-al treilea învinuit, locotenent-colonelul Vovu, fiind dat dispărut în această acţiune de luptă, nu a mai suportat consecinţele acestui proces)”.   

♦ Mobilizată şi ea, în primăvara anului 1944, Divizia 7 infanterie a fost trimisă pe frontul din Moldova, la nord de Iaşi, cu misiunea (20 martie) de a asigura trecerile de peste Prut de la Sculeni, Bădărăi, Ştefăneşti, Badragi, cu elemente de acoperire la est de râu. Cele mai grele lupte au fost date la Bădărăi, pe Jijia, între Todireni şi Vlădeni, la Rediul Mitropoliei, Castelul Roznovanu, Vultur, Stânca, Podul Iloaiei, Leţcani. Cu mari eforturi a reuşit să păstreze aliniamentul nord Vulturi, nord-vest pădurea Rateşul Mârzescu. 

♦ Presate de trupele sovietice, care au ocupat succesiv oraşele Cernăuţi, Botoșani, Rădăuți și Pașcani, trupele române au luptat în retragere până pe aliniamentul fortificat de la nord-vest de Iaşi, unde aveau să participe, alături de alte forţe române şi germane, la viitoarele etape ale luptelor!