$$$

 Vraja de chemare a ielelor

   Cândva, demult, demult, o babă mi-a povestit. Era ucenică, era la începuturile ei și, cât exersa, nu-i ieșeau vrăjile de dragoste, nici cum. Era tare supărată. Bătrâna o vedea că se chinuie, dar îi dădea câte un indiciu, puțin, o mai stimula puțin, dar nimic nu reușea, nu-și făceau efectul.

O întrebă pe bătrâna descântătoare, într-un târziu, cum să reușească și ea în vrăjile de dragoste, iar baba îi zise:

— Faci exact cum am făcut și eu, altfel, dacă dai greș, poți fi pocită sau chiar mai rău.

Ucenica ascultă și o întrebă:

— Cum faci?

Baba îi răspunse:

— În noaptea de Sânziene, acolo, în vale, la Izvorul Ielelor, în poiană, singură. Faci un foc în poiană, cu uscături. În jurul focului, mai la doi metri, pui șapte pânze albe, pătrate, de jur împrejurul focului, să fie toate în cerc, cele șapte pânze. Pe pânze pui, pe fiecare, câte o coroniță din flori de Sânziene, câte un vas cu apă neîncepută de la Izvorul Ielelor, câte un pieptene frumos lucrat și câte un bănuț de argint.

Tu nu ai voie să intri în cerc, alături de foc, nu, trebuie să fii în afara cercului făcut din pânze, mai la distanță, îmbrăcată toată în rochie neagră, să nu se vadă nici picioarele, nimic. Pe cap îți pui tot o pânză neagră, de-ți acoperă capul până peste umeri, și ridici mâinile în sus, în văzduh, și faci chemarea de trei ori:

Voi, ielelor, voi, frumoaselor,

Din văzduh vă chem,

Din vânturi vă adun,

Din stihii vă strig,

În loc curat,

În loc luminat,

De om neumblat,

De fiară necălcat,

Veniți de luați,

Coronițe purtați,

Cu apă vă adăpați,

Veniți ca vântul și ca gândul,

La chemarea mea,

Piepteni de-ți purta,

Tu, Lemnică,

Tu, Leodiană,

Tu, Drăgaică,

Tu, Lăcărgia,

Tu, Adela,

Tu, Rudeana,

Tu, Dumernica,

De m-ați ajuta

În lucrarea mea,

Puteri mari să-mi dați,

Deloc să nu stați,

Apa mi-o descântați,

Eu v-oi răsplăti

Cu bănuț curat,

În argint lucrat.

Sub niciun chip să nu-ți dai pânza de pe față, că-i bai. Va începe o vântoasă mare în poiană, atunci zici a doua oară chemarea, și, de te-or întreba ceva, cine te-a trimis, în numele cui vii, spui:

— O babă pricepută, tot de voi știută, (N) m-a învățat tot ce știu și tot ce fac, să vă fiu pe plac.

Nu ridici tonul, nu le înfrunți, vorbești cuviincios, să te placă. Dar pânza nu o dai de pe cap.

A învățat descântecul, a făcut întocmai cum a învățat-o bătrâna, și a reușit să se întoarcă dimineața, bucuroasă toată. Apa din vase a strâns-o toată într-un singur vas mare, și, când avea o lucrare, punea puțină, picura din apa aia peste ce-i aducea copila mândră, care avea nevoie de ajutor. Și când se mărita, venea înapoi mândra cu un bănuț de argint, răsplată.

Așa erau vremurile pe atunci, se împleteau văzutul cu nevăzutul, vânturile nopții cu soarele din ochii fetelor de măritat.

Sursa: S-a pastrat anonim, Braila, culeasa in februarie 2025