$$$

 " LAUDA ȚĂRANULUI ROMÂN "

Discursul de recepție al lui Liviu Rebreanu din 29 mai 1940, de la Academia Română ( fragment ).

82 de ani de la rostirea discursului

( 29 mai 2022 ).

" Marți, 2 aprilie 1940. Azi noapte am stat până la șase dimineața. Și aproape am terminat ciorna discursului de recepție pentru a- l prezenta Academiei Romane" ( L. Rebreanu în volumul " Spovedanii " ).

" [ ... ] Mă conformez uzului academic de-a elogiat un înaintaș, într-un sens mai larg, strămoșul nostru : țăranul român ...

Mă simt destul de jenat să laud tocmai pe cel mai umil dintre români. Înaintașul, cu care îndrăznesc eu să mă înfățișez e sărac și slab. Așa a fost totdeauna ! Munca și suferințele lui hrănesc și îmbogățesc pe asupritorii lui. El e destinat să rămână veșnic gol.

Țăranul n-are nume pentru ca nu e nici clasă, nici breaslă, nici funcție, CI POPORUL ÎNSUȘI, -OMUL ROMÂN. ȚĂRANUL E ÎNCEPUTUL ȘI SFÂRȘITUL. NUMAI PENTRU CĂ AM FOST NEAM PAȘNIC DE ȚĂRANI, AM PUTUT SĂ NE PĂSTRĂM FIINȚA ȘI PĂMÂNTUL ... Țăranul nu pleacă nici de voie, nici de nevoie .El n-are unde să-și mute sărăcia, pentru că, smuls de pe ogorul lui, ar fi osândit să piară ca un arbore smuls din rădăcini.

El, țăranul, e pretutindeni păstratorul teritoriului național.

Pentru țăranul nostru pământul nu e un obiect de exploatare, ci o ființă vie față de care nutrește un sentiment srraniu se adorație și de teamă .El se simte zămislit și născut din acest pământ ca o plantă fermecată care nu se poate stârpi în vecii vecilor. Pământul nostru are un glas pe care țăranul îl aude și- l înțelege. E " sfântul pământ inspirator " care ne-a modelat trupul și sufletul.

În trecutul nostru n-avem niciun război de cucerire, ci numai de apărare. Neamul românesc a fost cel mai liniștit din lume.

O caracteristică importantă a unui neam, printre altele, este limba. La noi și aceasta e opera țăranului. Limba românească e o limbă țărănească. Limbile prea cultivate, ajunse la completă maturitate, devin rigide, mecanice.

În Ardeal, în regiunile mixte, ungurii și sașii au fost totdeauna cei care au vorbit românește, nu românii ungurește sau nemțește.

Eu n-am cunoscut niciun țăran român care să știe ungurește sau orice altă limbă străină. În vechea monarhie austro-ungara existau regimente de români ( ostași, militari ) care staționau cu anii prin provincii străine îndepărtate. Soldații vorbeau românește oriunde se aflau. La Viena, în Bosnia.

Nu înseamnă că țăranul român e incapabil să învețe o limbă străină, ci numai că ține mai presus de orice la graiul lui strămoșesc.

Țăranul [ ... ] e în stare să moară fără a plânge. [ ... ]. Are o răbdare eroică.

Rabdarea și resemnarea însă, în loc să-i fie prețuite sau barem recunoscute, i-au adus reproșul că e leneș și nesimtitor. Caracteristic este că imputoarea o ridică tocmai exploatatorii de ieri și de azi.

De sute de ani, dacă nu dintotdeauna românul a trebuit să muncească pentru alții, fără răsplată, fără speranță și fără bucurii.

Viața săracă a țăranului nu exclude bogăția sufletească. Săracul e mai aproape de sufletul său decât bogatul. Folclorul nostru, este o creație de popor sărac, ceea ce nu-l împiedică să fie mai valoros și mai bogat decât al multor neamuri trăite în belșug.

Țăranul e serios și naiv, orășanul e ironic și sceptic.

Literatura românească nu e pentru țărani [ ... ] ȚĂRANUL ÎȘI FACE SINGUR LITERATURĂ, pe care o poftește inima lui, cum își confecționează cele trebuincioase pentru trupul și sufletul său. Cărțile cu țăranii le citesc numai orășenii, ca și pe celelalte. Țăranul prin firea lucrurilor, nu poate fi consumator ci doar subiect de literatură.

SUNTEM ȘI VOM FI TOTDEAUNA NEAM DE ȚĂRANI "

Sursa :

Fragmente din volumul " Amalgam " de L. Rebreanu. Seria " Restituiri ", îngrijită de MIRCEA ZĂCIU.

În fotografie L. Rebreanu citind discursul " Lauda țăranului roman" , la Academia Română în 29 mai 1940.