luni, 7 aprilie 2025

$$$

 CHARLES FOURIER - 253 de ani de la naștere 


La 7 aprilie 1772 s-a născut Charles Fourier, filozof şi economist francez. A preconizat o societate utopică a „armoniei” al cărei model era falansterul (Teoria celor patru mişcări şi a destinelor generale; Tratat despre asociaţia domestică şi agricolă). 


Ideile lui Ch. Fourier au fost propagate în Ţara Românească de Teodor Diamant şi Ion Heliade-Rădulescu 


FALANSTERUL DE LA SCĂIENI 


- 10 martie 1835


PROIECTUL UNEI LUMI MAI ARMONIOASE


Teodor Diamant, socialist utopic, pune bazele primului falanster de tip fourierist din România, la Scăieni, Județul Prahova, intitulat Societatea agronomică și manufacturieră sau Colonia soților agronomi. Societatea a fost desființată de autorități un an mai târziu.

Ideile lui Teodor Diamant au anticipat elemente care vor intra în structura societăţii româneşti de după 1848, unele chiar foarte târziu:eliberarea robilor ţigani (în 1844 în Ţara Românească, respectiv 1847 în Moldova), ziua de muncă de opt ore, egalitatea formală dintre genuri, condiţii de muncă decente. Destinul său este însă unul romantic, el sfârşind prin a se izola fizic şi social, fiind învins de prezentul pe care a vrut cu orice preţ să-l depăşească şi neajungând să vadă viitorul pe care a vrut să-l creeze.

Iniţiatorul unuia dintre cele mai originale şi interesante experimente sociale ale modernităţii – falansterul de la Scăieni – Teodor Diamant merită să-şi facă auzită povestea. Caz atipic pentru epoca în care a trăit, refuzând integrarea în norma epocii şi dorind instaurarea unei noi ordini sociale fundamentate pe idealurile egalităţii şi fericirii, acest intelectual ne oferă ocazia de a urmări primele decenii ale modernităţii româneşti dintr-o perspectivă nouă, inedită şi angajantă.

https://www.historia.ro/.../teodor-diamant-si...


Foto : Theodor Diamant si Falansterul sau de la Scaeni

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 Azi îl sărbătorim pe -            ⭐ ION MINULESCU ⭐   Poet și prozator român,n.6 ianuarie 1881, Bucureşti - d. 11 aprilie 1944, București,...