$$$

 Posesia demonica

    Nu știu câți se vor regăsi în ceea ce urmează să povestesc, dar pentru cei care vor trece prin ceva similar, poate le va fi de ajutor.

   Locuiam pe o insulă a Greciei. Acolo am crescut din 2007, toate bune și frumoase. După ce a murit bunica mea – care, din ce știam de la mama, făcea tot felul de lucruri neobișnuite: vorbea cu morții prin metoda unei cărți de rugăciuni cu o cheie și o sfoară dată peste ea de mai multe ori – am început să simt anumite prezențe. Cred că totul a început de atunci.

   La început, am ignorat totul. Însă, dintr-o joacă într-un cimitir, alături de o prietenă, am văzut lucruri care mi-au dat fiori. Calvarul propriu-zis a început prin 2012. Aveam niște coșmaruri groaznice, atât de intense încât îmi era frică să mă pun la somn. Se repetau aceleași vise, sau aveau continuări. Simțeam cum un spirit mă dădea jos din pat și mă izbea de pereții camerei. Îmi spunea ceva, dar nu înțelegeam. Încercam să vorbesc, să țip după mama, care dormea în camera alăturată, dar nu puteam. Totul părea real: vedeam casa exact cum era în acel moment, până și ora când mă trezeam era aceeași cu cea din coșmar.

   Foarte puține nopți dormeam bine, iar asta doar dacă dormeam cu mama, spre rușinea mea, pentru că aveam deja 17 ani. Dar numai așa puteam să mă odihnesc. Când am împlinit 18 ani, mama mi-a făcut cadou o rochie de dormit. După două zile, am purtat-o pentru prima dată și m-am băgat la somn. Dormeam cu capul spre geam și picioarele spre perete. Era vară, foarte cald, iar singurul aer venit era de la un ventilator de lângă capul patului. Nu închisesem bine ochii când am simțit cum rochia mi-a fost ridicată brusc, aruncată peste genunchi, iar imediat ceva m-a tras de picior dinspre perete.

   Nu era curent în cameră și niciun alt motiv logic pentru ce se întâmpla. Am sărit din pat, am țipat cât m-au ținut plămânii și am chemat-o pe mama. A venit și m-a găsit tremurând și albă la față. Încerc să vă povestesc aceste lucruri, dar cu groază. Nu doresc nimănui așa ceva. Mama mi-a spus o rugăciune, „Tatăl Nostru”, și am adormit lângă ea.

   Coșmarurile au continuat. De această dată, o siluetă neagră apărea în visele mele, o umbră care mă lua de gât, mă sufoca, și încerca să mă supună sexual. Nu puteam să țip, nu puteam să vorbesc, dar vedeam totul clar, exact cum lăsasem camera. La un moment dat, i-am spus mamei că nu mai suport casa și că trebuie să ne mutăm. Stăteam noaptea prin parcuri până la răsărit ca să pot dormi liniștită.

   Am găsit o altă casă și ne-am mutat. În timp ce strângeam lucrurile, am observat ceva la locul meu de la masă – o masă tip bar, înaltă, cu două scaune. Pe peretele din spatele locului meu era desenat capul unui demon, format din afumătura unei lumânări. Când mama a văzut acel lucru, s-a albit la față. Cu vocea tremurând, mi-a spus: „Haide, mamă, să plecăm”.

   Deși ne-am mutat, calvarul nu s-a terminat. Au urmat ani întregi de chin, cu unele pauze. În disperare, ajunsesem să consum mult alcool doar ca să pot adormi adânc.

Ulterior, l-am cunoscut pe cel care avea să devină soțul meu și m-am mutat în altă țară. O perioadă a fost bine, dar problemele s-au întors. Soțul meu lucra noaptea și pleca în jurul orei 1 sau 1:30. Cum ieșea pe ușă, intram într-un somn adânc, deși eram perfect trează până atunci. Simțeam o prezență, o presiune în piept, și aceeași siluetă neagră apărea deasupra mea. Totul era exact ca înainte, iar acum îmi era teamă pentru fetița mea, care era micuță.

   Acea siluetă îmi șoptea la ureche, dar nu înțelegeam ce voia să spună. Am citit, m-am documentat, și am descoperit că există demoni care se hrănesc cu frica noastră și care vizează femeile singure sau necăsătorite. Am mers la un preot, iar el mi-a spus că trebuie să mă cunun religios.

   În ultima seară când am avut acel coșmar, demonul m-a sugrumat din nou. Simțeam cum mă scufund în saltea, paralizată. Am găsit puterea să spun „Tatăl Nostru” – lucru pe care până atunci nu reușisem să îl fac. În acel moment, demonul mi-a spus în limba greacă: „Sunt deasupra ta și a tuturor”. Am terminat rugăciunea și am reușit să vorbesc. I-am spus cu voce tare: „Eu sunt mai puternică decât crezi tu. Nu îmi este frică de tine. Pleacă și nu te mai întoarce!”. Am spus-o fără frică. Nu s-a mai întors de atunci.

   Totuși, mai am seri când aud ciocănituri la ușă – două sau trei bătăi. Le ignor și îmi continui somnul. Mai sunt momente când simt o atracție ciudată spre somn, fără să fiu obosită, dar nu mai este ca înainte. Mi-au rămas mici temeri, clar.

Au fost ani de chin, dar acum, în fiecare seară, spun „Tatăl Nostru” și îmi fac cruce cu limba. Doamne, ajută pe toată lumea și să fim feriți de tot ce este rău! 🙏

Sursa: s-a pastrat anonima, Grecia, culeasa in ianuarie 2025