$$$

 Pe prispa casei, bunicul își învață nepotul să citească norii, în timp ce tehnologia doarme uitată în buzunare.

Soarele de iulie se strecoară printre crengile nucului bătrân, desenând umbre tremurătoare pe pământul bătătorit al curții. Petru stă pe prispa casei și privește cum nepotul său de opt ani, Andrei, aleargă după un fluture portocaliu. Telefonul băiatului zace uitat pe pervazul ferestrei - prima oară în această vară când ecranul său nu mai pare mai interesant decât lumea reală.

"Bunicule, uite cum se ridică norii ăia!", strigă Andrei, arătând spre cer. Petru zâmbește, recunoscând în ochii nepotului aceeași curiozitate pe care o avea și el la vârsta asta. "Ăia sunt nori de furtună, băiatul bunicului. Când îi vezi așa, întunecați la bază, înseamnă că în două ore începe ploaia."

Andrei se așează lângă bunicul său, cu ochii mari de uimire. "De unde știi?" Bătrânul își trece mâna aspră prin părul nepotului. "Așa m-a învățat și tatăl meu să citesc cerul. Pe vremuri, când nu aveam telefoane să ne spună vremea, trebuia să știm să citim semnele naturii."

Puțini mai știu azi să citească mesajele ascunse în zborul rândunelelor sau în culoarea apusului. Copiii noștri învață despre vreme din aplicații, dar pierd înțelepciunea străveche a observației directe, a conexiunii cu natura.

În timp ce primii stropi de ploaie încep să cadă, exact cum prezisese bătrânul, Andrei îl privește cu un respect nou în ochi. "Mă înveți și pe mine să citesc norii, bunicule?"

"Sigur, dragul bunicului. Dar asta nu se învață din cărți sau de pe internet. Trebuie să stai și să privești cerul în fiecare zi, să-i înțelegi limbajul." Se oprește o clipă, apoi adaugă cu un zâmbet: "Și poate într-o zi, când vei fi și tu bunic, vei sta așa cu nepotul tău și-i vei arată cum să citească povestea norilor."

În bucătărie, bunica pregătește plăcintă cu vișine, în timp ce ploaia măruntă udă grădina. Andrei stă lipit de geam, numărând secundele între fulgere și tunete, așa cum l-a învățat bunicul. Telefonul său rămâne uitat pe pervaz, ecranul său stins reflectând dansul picăturilor de ploaie.

Poate că asta ne lipsește cel mai mult în era digitală - capacitatea de a citi semnele simple ale naturii, înțelepciunea transmisă din generație în generație, nu prin tutoriale pe YouTube, ci prin experiență directă și timp petrecut împreună.