$$$

 Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă

Ștefan Petică

Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă

Pe care lunecară mâni albe de princese,

Şi-n faldurile cari pe-albastre culmi se lasă

Scânteie pietre scumpe din stofe vechi şi-alese.

Ci mândra de durerea-i în purpura de seară,

Cetatea arde facle pe turlele-nnegrite

Pe cari vechi coroane de slavă seculară

Topeau de aur raze în zile fericite.

Pe surele frontoane a vechilor palate

Un vis de răzvrătire a pus o-nfiorare,

Iar florile-n grădină stând pale şi uitate

Se plâng în invocarea lucirilor de soare.

Cântari voievodale sunară-n amurgire

Cu glas de altădată umplând singuratatea,

Şi-n notele lor grave de-adânca tânguire

Colinele ascultară cum moare-ncet cetatea.

Şi turlele părură ca brațe desperate

Întinse-n framântare spre cerul azuriu;

Stravechea frumusețe murea pe înserate

Şi sufletul cetatei se plânse-ntr-un târziu.

Ah, cântul răzvrătirei în seara somptuoasă

Şi turlele-nălțate spre cerul cel senin

Când pacea cade lină din falduri de mătasă

Şi limpede ca roua pe albe flori de crin!