Rugăciune pentru pace în lume:
Pentru pace în toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor ale Lui Dumnezeu biserici, să ne rugăm.
Să fie pace și liniște-n ceruri, să fie pace în adâncuri și pe pământ, să fie pace și dragoste între noi, oamenii.
Doamne, Dumnezeul nostru, în fiecare zi ne tulbură crime şi războaie. Suntem martorii unor acte violente de neimaginat și a cruzimii duse la extrem.
Sufletele noastre sângerează și ne abat de la calea cea dreaptă. Avem nevoie de pace și de liniște ca să Te putem urma. Dar ochii noştri se îndreaptă spre Tine și sufletele noastre te caută în întunericul nopții.
Îndrăznim să sperăm acolo unde nu e nici o speranță, căci suntem ai Tăi și știm că dragostea Ta e mai tare decât moartea.
Ajută-ne Te rugăm Doamne, să găsim și să dăruim pace în jurul nostru.
La Tine venim, Doamne, și Ție ne rugăm să aduci mângâiere unei lumi în ruine, să vindeci rănile trupurilor frânte și să alini suferința sufletelor zdrobite.
Șterge lacrimile de durere şi adu lacrimile iertării în ochii prea seci ca să plângă.
Dă putere celor persecutați să-i ierte pe cei care-i persecută și arătă-le acestora din urmă calea iubirii, în care nu e nici teamă, nici judecată, nici teroare.
Arată-ne câtă pace sălășluiește în Tine și ajută-ne să oglindim iubirea Ta în toate gândurile, cuvintele şi faptele noastre.
Dă-ne putere să nu răsplătim răul cu rău, nici ura cu ură, ci să-i iubim pe duşmanii noştri şi să căutăm frumuseţea ascunsă în orice fiinţă umană.
Ajută-ne să depășim barierele ce ne despart și să înțelegem că suntem toți copiii Tăi. Fă să ne iubim unul pe altul în credinţă şi adevăr cu o iubire trainică și răscumpărătoare. Dă-ne no uă pace și lumină. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu