Fabula ACUL ȘI AȚA
Nenea Acul, țața Ața
Își pierdură dimineața
Pe un cot
De postav sau șeviot.
Nu prea știu porecla lor,
Pentru că nu sînt croitor.
Acul zise : - ,,Ce ai azi
De te-ncurci mereu și cazi ?
Cînd te rupi și cînd te-nnozi
La un fir cu două cozi.”
Ața zise : - ,,Tu mi-o spui,
Cînd mă duci așa haihui ?
Ia mai bine ține-ți gura
Și fă drept împunsătura.
Văd că lucrul nu ți-e drag,
Coși de-o zi la un nădrag
Și nu te-am văzut în stare
Să pui niște buzunare.
Te-ai întors de-atîtea ori
De la bumbi la cheotori,
Și cu toate că ți-am spus
Că-i pui strîmb, mai jos, mai sus,
Ca un încăpățînat
Tu nici nu m-ai ascultat.
Și clientul și patronul
Au văzut că pantalonul
Încercat a treia oară
Tot îl roade
Și nu-i vine cumsecade.
Ia nu te mai îngîmfa,
Lua-te-ar Naiba să te ia.
Cine treaba nu și-o știe
Ia o altă meserie.”
Zise Acul : - ,,Stai nițel.
Cîrpa-nfruntă pe oțel ?
Te-am simțit de-o vreme, Ață.
Că ajungi cam îndrăzneață.
Altă treabă nu mai ai,
De te ții de mine scai ?
Nu mai pot să fac un pas,
Că-mi dai una peste nas.
Numai să nu-ți pară rău.
Fii, mă rog, de capul tău.
Nu-i destulă o rușine,
Ca un maț c-atîrni de mine ?
Mult o să te mai rabd și car ?
Parcă ți-aș fi fost măgar.
Nu vezi c-ai îmbătrînit ?
Cicăleala te-a băbit
Și, din neagră, ai albit.
Tu ești ce feseseși : Ața ?
Îți dă, uite, și mustața.
Cînd m-am însurat cu tine
Nu te săturai de bine.
Ai uitat, de cînd te-am luat
De pe ghem, că ți-s bărbat ?”
- ,,Uite cine mă învață ! -
Îi răspunse țața Ață. -
Un sfrijit, un găunos,
Încrezut bărbat frumos.
Uită și el că, la zor,
L-am primit, de milă, chior.
De m-aș lua după sudalme,
I-aș cîrpi și două palme.”
La această sindrofie
A sărit dintr-o cutie
Acul bont cu gămălie,
Care nu se prea pricepe
Cît și celălalt să-nțepe.
Unde-l pui acolo șade,
Că e tare cumsecade.
Și s-a mai vîrît să fie
Și o copcă mărturie.
Și un nasture, tiptil,
De cămașe de copil.
Mai pîndea și-un crocodil
Cu gingiile căscate
Pînă pe la jumătate,
Gros în fălci și acuțit :
Foarfecele de croit.
Dar cînd fuse - de odată -
Cearta mai întărîtată,
A intrat, cum s-a făcut,
O mașină de cusut.
✍️___Tudor Arghezi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu