***

 Nimeni ca tine

    Adrian Păunescu

Acuma ştiu prea bine

Că nimeni nu-i ca tine

Şi vreau să-ţi dau de ştire:

Eşti marea mea iubire.

Să mi te dau cu totul iubirea mea îmi cere,

Să fiu zgârcit? Aş pierde ce e acum firesc,

Îmi dai prea multă viaţă, speranţă şi putere 

Şi nu ascund de nimeni să spun cât te iubesc.

Eu, pentru tine, astăzi, m-aş duce-n bătălie,

Am pentru ce mă bate în orişice război,

Iar lancea-n mână-mi şade întreagă, dreaptă, vie,

Să mă întorc la tine, să mă întorc la noi.

Am fost pustiul aspru, iar lacrimile tale

M-au renăscut ca ploaia ce cade în deşert,

Am fost bolnavul care stătea doar prin spitale,

Tu mi-ai tratat şi trupul, şi sufletul incert.

În cântecele lumii, stereotip se spune

Că nimeni nu îşi uită iubirea cea dintâi,

Dar către alte inimi tot pleci, iar ea apune,

Doar ultima iubire te face să rămâi.

Ca un gheţar în flăcări mă arde şi mă-ngheaţă,

O-nving, dar mă supune o dragoste pe viaţă,

Trăiesc iubirea-ntreagă, fierbinte, caldă, rece,

Că prima nu se uită, dar ultima nu trece.