Nu cheltui tristețea
Adrian Păunescu
Nu cheltui tristeția prea curând
şi nu te sătura de suferință,
nu mai petrece zilele plângând,
că o să ai de toate trebuință.
Păstrează ochii tăi împărăteşti
pentru durerea care o să vină,
nu te grăbi iubito să boceşti
cât încă avem dreptul la lumină.
Oricum, tot va veni o noapte rea ,
e fără sens a o trăi din vreme ,
nu-i bine să cobeşti iubita mea ,
căci lacrimile lacrimi ştiu să cheme .
Antrenamentul nu e necesar,
tristeția e o muzică spontană,
şi a o provoca e imprudent,
pe drumul dintre rană şi icoană .
Și, totuşi, tu ar trebui să ştii
această veste dintre rău şi bine,
că te iubesc de noapte şi de zi,
şi-n somn, şi-n moarte, nu pot fără tine.
Aşa că, lasă nopțile din gând
şi nu râvni un vesel loc în turmă,
nu cheltui tristeția prea curând,
păstreaz-o pentru clipa mea din urmă.
( din volumul " Me serie mizerabilă,sufletul" -2000 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu