***

 Copile, să nu-mi uiți cuvântul!

de Petre Poștașu'

Copilul meu, privesc de vreme multă

Cum crești și-aproape ești bărbat ca mine!

Așează-te o clipă și m-ascultă

Căci, iată, viața strigă după tine!

Vreau să m-asculți și vreau să iei aminte,

Că viața nu-i doar curtea casei tale;

Vei întâlni de astăzi înainte

Și bun și rău, copilule în cale.

Să simți pământul, calcă-l nu-l atinge!

Privește-n jur la tot ce te-înconjoară

De-i drumul greu și lung, tu nu te plânge,

Nici nașterea ta ieri, n-a fost ușoară!

Că azi trăiești, sărută-i mamei mâna,

Privește ochii ei adânci de mamă,

Gândește-te că ea întotdeauna,

Iubindu-te, a-nvins și greu și teamă!

Și dacă vrei să vezi mai bine lumea,

Rămâi în spate, ca s-o poți cuprinde,

Fii tu acel copac căruia culmea

I-arată zarea, cât de mult se-ntide!

Ucide răul, când se infiripă,

Fii blând și lin ca vântul primăverii

Ce suflă într-a şoimului aripă,

Pe boltă sus, la ceasul înserării,

Fii răbdător ca el dar fii și iute,

Cum e, asupra prăzii cand coboară

Și nu călca pe drumurile scurte,

Că n-au a-ți lua din spate, vreo povară.

Nu căta omul după buzunare,

Nu-ntrezări tot timpul doar foloase,

Că nu întotdeauna pomul mare

Îți dăruiește fructele frumoase.

Fă lucrul bun, atunci când se cuvine,

Deschide ușa celui care bate,

Fii fericit că soarta pentru tine,

A pus pe masă coșul cu de toate!

Și-acuma du-te, du-te și trăiește,

E timpul tău, cutreieră pământul,

Găsește-ți fericirea și iubește

Dar nu-mi uita, cât vei trăi, cuvântul!