$$$

 DAN. SPĂTARU 

A fost unul dintre romanticii care și-au pus sufletul pe note într-o perpetuă încercare de a alina doruri și de a alinta suflete prin vocea-i unduitoare, prin ritmurile pline de pasiune.

S-a nãscut la Aliman, o aşezare de pe malul Dunãrii, dar adolescenţa şi-a petrecut-o la Medgidia, crescând printre poveştile bunicilor şi cântecele interpretate de pãrinţi. Pasionat de sport, se viseazã fotbalist şi nu precupeţeşte niciun efort pentru a-şi împlini visul. Joacã pe postul de mijlocaş la „Progresul” şi apoi la „Ştiinţa Bucureşti”. Din nefericire, o hernie de disc îl silește atunci când era în anul III la Facultatea de Educaţie Fizicã şi Sport să renunțe la fotbal. Și nu doar la fotbal, ci la visul lui de mic copil.

Şi cum în viaţa fiecãruia existã cotituri, se pare cã aceasta a fost una de bun augur, tânãrul de atunci îndreptându-se cãtre muzicã. O pasiune mai veche, moştenitã din familie, de la tatãl sãu, care cânta la vioarã. Era încã în facultate, în 1962, când a început sã cânte la Casa Studentilor. Mai întâi muzicã italiană, pentru cã asta era la modã. Apoi, cu ajutorul Cameliei Dãscãlescu, care i-a fost mentor şi compozitor, a reuşit sã-şi formeze un repertoriu. Prin vocea sa, orice melodie a devenit şlagãr, ne-a reamintit de „Ţãrãncuţã, ţãrãncuţã” şi ne-a lãsat speranţa cã „drumurile noastre, poate, se vor întâlni vreodatã”. Ne-am întors în anii copilãriei când în oraşul nostru natal „trecea fanfara militarã în frunte c-un tambur major”. Alãturi de care alte şlagãre ce rămân scrise în istoria muzicii și în sufletul publicului: “Nicio lacrimã”, “Nu-ţi șade bine când plângi”, “Oare, oare îți pare rãu…”

Un nume, scris neglijent cu creta pe zidurile oraşului în care concerta, umplea la refuz sãli de mii de locuri sau stadioane. „Noi încălzeam niţel sufletul românilor necăjiţi veniţi în săli frigu­roase de mie aproape mi se suda mâ­na de metalul îngheţat al microfonului”, mãrturisea Dan Spătaru într-o însemnare.

A fost căsătorit treizeci de ani cu Sida, frumoasa balerină de la Teatrul Fantasio din Constanţa. A plăcut-o şi a venit cu un braţ imens de bujori (ca bujorii din obrăjorii ţărăncuţei) şi a cerut-o de nevastă. A împiedicat vreun eventual refuz, amenințând că, dacă ea nu-i acceptă cererea în căsătorie, nu-şi va mai prelungi contractul cu Teatrul Fantasio.

A fost supranumit „Regele aplauzelor” pentru cã a bãtut recordul la aplauze în Cuba: 16 minute şi 19 secunde, performanţã consemnatã în Cartea recordurilor.

Cu zâmbetul sãu prietenos, uşor timid, cântãreţul dragostei a revelat prin cântec imaginea iubirilor trecute. Iubiri pierdute, iubiri regãsite în ritmuri care emotioneazã şi astãzi, chiar dacã interpretul lor s-a retras de pe scena vieţii, pe 8 septembrie 2004. Ultimul lui cântec interpretat în faţa publicului, a fost, paradoxal: „Nu m-am gândit la despărțire”. Şi totuşi, el, Regele aplauzelor, continuã sã trãiascã şi astãzi prin muzica pe care a lãsat-o în urmã.

Sâmbătă, de la ora 20.00, la TVR3, Remember Dan Spătaru la Din arhiva TVR