La 4 aprilie 1933 s-a născut la Dorohoi un mare actor, de care prea puțini își mai aduc aminte, mă refer la ȘTEFAN TAPALAGĂ, fratele mai mare al Rodicăi Tapalagă, o artistă mult mai prezentă în memoria românilor. Aceasta poate și pt. că Ștefan a trecut la cele veșnice mult prea devreme, la numai 61 de ani. Cei doi frați au trăit deopotrivă bucuria debutului pe marile ecrane, în anii studenției, în comedia romantică semnată de Andrei Călărașu, intitulată "Alo? Ați greșit numărul!", alături de nume precum Stela Popescu, Iurie Darie sau Ștefan Mihăilescu-Brăila.
Cu Rodica, cea care terminase institutul cu doi ani înaintea lui, se va întâlni de câteva ori și pe micul ecran, în emisiuni muzicale și de divertisment.
Ștefan Tapalagă a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în anul 1961, la clasa profesorilor Ion Finteșteanu - Sanda Manu, Dem Rădulescu și Alex Lungu. A fost coleg de clasă cu nume precum Violeta Andrei, Candid Stoica, Dorina Lazăr, Ioana Măgură Bernard, Ion Arcudeanu, regretații Jorj Voicu și Marian Hudac, Traian Stănescu sau Mitică Popescu.
A jucat pe scena Teatrului din Pitești și a Teatrului de Comedie din Capitală. De la primele apariții scenice s-a afirmat ca o prezență interpretativă dotată cu reale calități comice și dramatice. De-a lungul anilor a dat viață unui număr impresionant de personaje, în sute de spectacole, dintre care menționez: "Zăpăcitul" de Molière, "Rinocerii" de Eugen Ionescu, "Fizicienii" de Dürrenmatt, "Livada cu vișini" de Cehov, "Casa inimilor sfărâmate" de G.B. Shaw, "Troilus și Cressida" de Shakespeare, "Mătrăguna" de Machiavelli ș.a.
Consacrarea în cinematografie i-au adus-o "Nu vreau sa mă însor", de Manole Marcus (1960), alături de Irina Petrescu, Liliana Tomescu și Coca Andronescu, și "Pași spre Lună" (1963), în regia lui Ion Popescu-Gopo, alături de Radu Beligan, Florin Piersic și Ion Anghel. O comedie savuroasă, nemaiîntâlnită astăzi în peisajul cinematografic românesc, rămâne cea a lui Aurel Miheleș, "Vin cicliştii" (1968), în care Ștefan Tapalagă deține rolul principal, iar distribuția este fantastică: Dem Rădulescu, Stela Popescu, Puiu Călinescu, Carmen Galin, Anna Széles, Mircea Albulescu, Vasilica Tastaman, Ştefan Bănică Sr, Alexandru Giugaru, Theodor Danetti, Nicu Constantin, Vasile Tomazian. Din șirul realizărilor pe marele ecran mai menționez "Brigada Diverse în alertă" (1971), "Dimitrie Cantemir" (1974), "Cercul magic" (1975) etc.
Ștefan Tapalagă a fost o prezență tonică la radio și televiziune, în special în spectacolele de comedie și divertisment, inclusiv în programele de Revelion.
A activat cu mult succes și în domeniul sportului, la frageda vârstă de 14 ani apucându-se de scrimă. A făcut performanță, devenind în 1954 maestru al sportului. A câștigat de șapte ori cu CCA titlul de campion național, fiind selecționat în echipa națională și participând la numeroase competiții internaționale,
În 1957 a decis însă să se retragă din sport, apucându-se de actorie.
A fost căsătorit cu fosta sa profesoară de la IATC, regizoarea Sanda Manu, fiica marelui actor Ion Manu, aceasta dăruindu-i o fiică, Irina, artist plastic.
Ștefan Tapalagă a plecat dintre noi la 21 mai 1994, când abia trecuse granița celor șase decenii de viață. Astăzi ar fi împlinit 90 de ani... [92 de ani azi, 4 aprilie 2025]
http://www.radioiasi.ro/.../stefan-tapalaga-actorul-e.../...
https://altmarius.ning.com/.../biografia-zilei-stefan...
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sanda_Manu
(sursa foto: captură YouTube din "Castaniete Tango", cu frații Rodica și Ștefan Tapalagă)
(repostare din 4 aprilie 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu