$$$

 Blestemul de mamă

Contextul: Am fost singurul copil, născută și crescută în București, părinții ingineri amândoi, dar posesivi și foarte duri; eu, mai degrabă, „gen Z". Adică îmi plăcea să scriu cărți înainte de majorat, dar ei îmi făceau scandalul de pe lume dacă luam un 9. Îmi spuneau mereu că „nu sunt bună de nimic", deși eram olimpică pe țară... Dar mereu evidențiau ce nu făceam: că alții spală și calcă, sau că de ce Cristina a luat 10 și eu nu, că sunt bătută-n cap etc. Plus o posesivitate fantastică, adică nu aveam voie să întârzii nici 10 minute pe zi, iar la 25 de ani încă nu aveam voie să încerc măcar să vorbesc cu vreun băiat.

Asta așa, pe scurt. Una peste alta, mama nu a fost și nu este acea ființă pe umărul căreia să îți pleci capul. Din contră! Nu m-a crezut nici cu boala autoimună pe care o am de la 3 ani, nici cu depresia, cu nimic. Toate suferințele mele, pentru ea, erau și sunt „prostii", că „alții au aia și aia și nu se plâng atâta!"

Bun. Acum vreo 20 de ani, la o ceartă... ceartă însemnând ea să îmi facă reproșuri, să mă acuze nevinovată, iar eu să pun capul în pământ și să tac... a spus ceva foarte urât! M-a blestemat! A spus:

Da? Fie ca toți cei pe care îi iubești să te rănească!

Și așa a fost. Poate am să scriu și cum a fost, dar să ne concentrăm, deocamdată, pe ce s-a întâmplat. Fiind și bisericoasă (eu), am mers la duhovnic, la mănăstiri, la icoane făcătoare de minuni etc.

Nu mai țin minte anul exact, știu doar că visam mereu că sunt legată, iar relațiile... se terminau în modul cel mai stupid!

Am ajuns într-un an la Mănăstirea Rarău. Chiar de Anul Nou. Știam că se citesc Dezlegări puternice, + Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, pe 1 ianuarie. Și îmi era drag locul, mai fusesem și mai am minuni legate de această mănăstire și de Icoana Maicii Domnului de acolo + cea de la Sihăstria Rarău, care deschide ochii și clipește.

Bun, era 31 decembrie, nu mai știu anul, știu doar că nu aveam telefon cu cameră, ci un aparat foto tip „săpunieră" – rețin și acum denumirea: Samsung PL 70, roz – deși eu, normal, nu rețin absolut deloc nume, cifre etc. Întâmplări da, dar date nu.

La 12 noaptea urmau Dezlegările. Era zăpadă. M-au cazat acolo o noapte și, când am ieșit să merg la Molifte... am zis: hai să fac ceva poze. Am făcut din același loc 3 poze: clic, clic, clic. Fără să mă mișc. Mă rugam cu lacrimi să se dezlege acel blestem de mamă...

Am mers apoi la Molifte și la Slujba dintre Ani... Și a doua zi m-am uitat să văd ce poze am făcut. Ca să vă spun ce a ieșit:

La cele 3 poze, în poza 1 se vedea mănăstirea, în poza 2 apăruse ca un balaur/dragon care înconjura mănăstirea, mare cât ea, și care aproape își mușca din coadă, iar în poza 3 era ca o cununiță de lumină, formată din globuri... Globuri la fel cu cele văzute altă dată la Ierusalim, pe Muntele Tabor, de Schimbarea la Față.

Balaurul de la Rarău era tot ca din globuri făcut. Pozele au fost realizate, cum am spus, una după alta. I-am arătat părintelui a doua zi. I-am spus și despre blestem, și despre cât m-am rugat să fiu dezlegată de el. Scăpasem? S-a spart? A plecat? ... A spus doar: „hmmmm” și să șterg pozele...

Le-am păstrat doar până când am ajuns înapoi în București și am scos copie, un singur exemplar, pe care i l-am trimis părintelui, ca să le aibă acolo ca mărturie. Apoi am ascultat ce a spus și am șters din aparat.

Nu știu dacă s-a rupt blestemul, simt că nu chiar de tot...

Așa, ca și chestie, maică-mea este dragon, pe zodiacul chinezesc, și fix dragon a ieșit pe acea fotografie... Simt că este necesar un efort foarte mare ca să se mai „îmbuneze", dar de „rupt" total nu cred, judecând după fapte...

(Am 42 de ani, încă stau cu ea, încă nu am un iubit... toate încercările de relație s-au încheiat cu abandon, fără să mi se explice unde am greșit...

Prima: pur și simplu a spus „gata", iar eu am plâns după el câțiva ani...

Iar ultima: după ce i-am plătit chiria un an și jumătate, de sărbători a ales să mă înjure, să refuze orice formă de comunicare despre ce s-a întâmplat, ce are, ce am greșit, ce putem face...

Nu a fost niciodată caz de înșelat, ci pur și simplu abandon inexplicabil, fără să apară altcineva la mijloc!)

Așa că, mare grijă! Blestemul de mamă nu dispare niciodată, maxim se mai îndulcește un pic, foarte puțin, dar cu post, rugăciuni, canoane, vibe foarte bun – pe care, personal, nu reușesc să îl am mereu, fiind în București, cu job full-time, care mă epuizează fizic și psihic...

Am încercat de câteva ori să vorbesc cu ea despre blestem, dar cuvintele ei sunt aceleași ca și acum 30 de ani:

„Ete na, ce să spun, dar ce tupeu ai, tu nu vezi că e camera aia ca la nebuni, și că alții sunt așa și pe dincolo, dar tu nu știu ce faci cu banii" etc. Total pe lângă!

Mi-ar plăcea să „facem pace", dar ea, ca de obicei, nu ia nimic în serios, deși eu sufăr enorm și îmi doresc atât de mult să nu mai fiu rănită de cei pe care îi iubesc...

📌 Sursa: Clau Mihaela, București, culeasă în ianuarie 2025