$$_

 Vrăjitoarea purtată de diavol în padure

     Am și eu o poveste pe care am auzit-o de la mătușa mea. Se întâmpla când era în perioada adolescenței, undeva prin anii '70. Locuind la țară, vara, după ploaie, mama ei o trimitea în pădure să culeagă bureți (un soi de ciuperci cunoscute în zona Olteniei). 

    Într-o zi, când pleca spre pădure, a rugat o prietenă să o însoțească, deoarece îi era teamă de animale, nicidecum de spirite sau alte povestiri în care nu credea. Fata aceea, prietena ei, avea o bunică deloc „normală”. Era o femeie foarte bătrână, care însă arăta foarte bine. Despre ea se știa că lucra cu diavolul. Lega și dezlega. Povestea cum se întâlnea cu el și cum lucrau împreună, deci lumea știa despre asta, însă nimeni nu știa de când trăiește bătrâna mai exact și câți ani are.

    Ajunse în pădure, s-au pus pe căutat ciuperci. La un moment dat, mătușa povestește cum, de nicăieri, a apărut bunica prietenei sale, cu hainele rupte, zgâriată pe față și cu o privire demonică, cu ochii roșii și unghii lungi. Avea o voce deloc naturală și i-a spus: „Tu poți pleca acasă. Nu am nimic cu tine. Însă, dacă vei spune cuiva că m-ai văzut așa, îți va părea rău!” Mătușa mea atunci a fugit, uitând de bureți.

 

    Ajunsă acasă, a mințit că s-a speriat de animalele pădurii și a fugit. Nu a scos un sunet despre ce văzuse. Trecuse ziua, noaptea, a doua zi, și nu reușea să dea de prietena ei. Într-un final, o găsi și aceasta îi povesti cum, imediat ce ea a fugit, bunica s-a transformat într-o creatură nenaturală. Toată ziua și toată noaptea a chinuit-o, a pus-o să se zgârie singură, să se arunce în mărăcini și tot așa, până când au cântat cocoșii dimineața. Mătușa mea nu a crezut. A spus că minte și că așa ceva nu există și, cel mai probabil, nici ce văzuse în pădure nu fusese real, poate doar i se păruse și credea că bunica doar fugise de vreun animal din pădure de arăta în halul ăla. Au mers fiecare la casa ei și nu s-au mai văzut câteva zile. Când mătușa a încercat să dea de prietena ei, din nou nu o găsea. Mersese acasă la aceasta, nimeni. Mamă nu, tată nu, bunică nu. Următoarea zi, mersese iar. Ieși bunica și îi spuse să o caute la gară. (Gara din satul nostru este nefolosită de ani de zile. Au rămas doar ruine. Era un loc unde copiii se jucau acum mulți ani.)

     Mătușa a fugit mâncând pământul să își caute prietena. Când a ajuns acolo, a avut parte de șocul vieții sale. Prietena ei era ba aici, ba colo: o mână aici, alta la un metru, capul smuls din corp și toate emanau un miros de nedescris. 

   A fugit să anunțe oamenii și, ulterior, au început misterele, deoarece, în ultimele zile, fusese foarte urâtă vremea, cu ploi și furtuni, dar papucii ei erau curați ca lacrima. Oamenii vorbesc că diavolul ar fi purtat-o și ar fi ucis-o, altfel nimeni nu își explică cum de papucii, hainele și nimic nu era pătat de noroi. Doar sânge și atât.

Sper să nu fie prea lungă povestea.

Sursa: Anca Șerban, Oltenia, culeasă în ianuarie 2025