***

 Teama implicării emoționale - o luptă tăcută

Venim pe lume dintr-o conexiune și suntem făcuți pentru conexiune.

Însă, ce se întâmplă când în copilăria noastră, tocmai persoanele noastre de atașament ne privează de o sintonizare vitală pentru dezvoltarea noastră sănătoasă emoțională?

Ce se întâmplă când proprii noștri părinți sunt disociați de ei înșiși, au propriile lor traume nerezolvate, sunt obosiți, iritați, nemulțumiți și nu reușesc să se conecteze cu noi?

Ajungem să credem că există ceva greșit la noi, că suntem defecți, că nu merităm iubirea.

Și dacă nu merităm iubirea, vom fugi de ea.

Teama de a ne implica cu totul într-o relație, provine adesea dintr-un amestec de frică, durere și emoții neexprimate. Nu este vorba doar de a evita pe cineva; este vorba despre evitarea vulnerabilității, a confruntării sau a adevărurilor mai profunde despre sine.

Mai adânc decât atât, se află o teamă de angajament, o teamă de respingere sau o teamă de a ne pierde independența. 

Dacă nu s-a încheiat procesul corect al dependenței, în care copilul trebuia să se simtă în siguranță depinzând de cei mari, ca adult va ajunge să creadă că orice fel de dependență de o persoană este o boală.

Uneori, oamenii fug pentru că intensitatea emoțiilor se simte copleșitoare sau sunt bântuiți de cicatrici din trecut de care nu s-au vindecat. De asemenea, se pot simți nedemni de iubire, proiectând nesiguranțe asupra relației.

Cu toate acestea, fuga nu rezolvă problemele de bază. În schimb, creează un ciclu de singurătate și regret. 

Evitarea poate părea cea mai ușoară opțiune, dar adevărata creștere constă în rămânerea, înțelegerea și vindecarea împreună. 

Fiecare relație este o oglindă sufletului nostru; poate de care fugim nu este relația.

Poate fugim chiar de noi înșine.

Psiho terapeut Ionescu Alexandra