Crăiasa zăpezii
Am prins pe buze azi un fulg de nea
și mi-a șoptit privindu-mă duios
că este colțul dintr-o mică stea
ce-a lunecat pe raza lunii-n jos.
A bănuit că-l așteptam demult,
că fără el mi-s nopțile pustii,
se-aude-n cer al inimii tumult
care suspină printre zavistii.
I-am sărutat piciorul de topaz
și ochii calzi, doi stropi de infinit,
iar buzele-au gustat de pe obraz
o lacrimă de dor nemărginit.
Mi-a spus că e crăiasă-n univers,
prințesă transformată-n fulg de nea
pentru că noaptea o iubesc, în vers,
și poate-am supărat pe cineva.
Eu îl păstrez, să fie fulgul meu,
cât mă va ninge iarna pe pământ,
și primăvară când va fi, tot eu,
am să-i compun poeme și-am să-i cânt .
versuri: Ioan Grigoraș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu