**

 Oamenii au fost inexplicabil de buni cu mine. Eu nu am dușmani, iar dacă anumiți oameni și-au pus costumul ăla, au fost atât de amabili încât nici măcar nu m-au rănit. De fiecare dată când citesc ceva ce au scris împotriva mea, nu doar că împărtășesc sentimentul, dar cred că aș putea face o treabă mult mai bună. Poate că ar trebui să sfătuiesc potențialii dușmani să-mi trimită recenziile lor înainte, cu asigurarea că vor primi tot ajutorul și sprijinul meu. Chiar mi-am dorit în secret să scriu, sub un pseudonim, o lungă invectivă împotriva mea. Oh, ce adevăruri crude le păstrez!

La vârsta mea ar trebui să-ți conștientizezi propriile limite, iar cunoașterea poate contribuie la fericire. Când eram tânăr credeam că literatura este un joc de variații abile și surprinzătoare. Acum că mi-am găsit propria voce, cred că corectarea și recorectarea originalelor nu le face mai bune sau mai rele.

Cred că am scris deja cele mai bune cărți ale mele. Asta îmi dă o oarecare satisfacție și pace. Nu cred că el a scris totul, totuși. Cumva tinerețea mi se pare mai apropiată decât în tinerețe. Nu mai consider fericirea de neatins așa cum mi s-a întâmplat cu mult timp în urmă. Acum știu că se poate întâmpla oricând, dar nu trebuie să cauți niciodată. Cât despre eșec și faimă, mi se par irelevante și nu-mi pasă. Ceea ce vreau acum este pace, bucurie de gând și prietenie. Și deși pare prea ambițios, sentimentul de a iubi și de a fi iubit.

George Louis Borges.

AUTOBIOGRAFIE

ATENEO, Buenos Aires,  1999.