Dreptul la neuitare

 DREPTUL LA NEUITARE… 

Un romașcan a condus misiunea diplomatică a Moldovei la curtea țarinei Ecaterina a II-a Rusiei,  in decembrie 1769 - 1770. 

  În anul 1769 mai multe oști străine au poposit în Moldova; mai întâi tătarii care au prădat țara, apoi turcii care au urcat pe cursul Prutului până la Răbâia,  fiind înfrânți de ruși, după care s-au retras pe aceeași cale până la Galați. În acest context Divanul Moldovei a alcătuit o delegație oficială (3 clerici și 3 mireni) care urma să pornească în misiune diplomatică în Rusia, pentru a prezenta țarinei doleanțele țării și a cere sprijin împotriva turcilor.

A fost desemnat episcopul Inochentie al Hușilor, născut în ținutul Romanului ( loc. Bahna) să conducă delegația moldoveană la curtea țarinei Ecaterina a II-a, alături de care au fost propuși: stareții Vartolomeu Măzăreanu de la Mănăstirea Solca ( a cărui piatră de mormânt se află la biserica Precista Mare din Roman) și Benedict Teodorovici de la Moldovița, împreună cu boierii Ioniță Paladi (fost mare logofăt) și Enache Milu (fost mare spătar). Cel de-al șaselea delegat ales, logofătul Lupu Balș (ctitor al bisericii din Trifești- Roman) nu a mai putut pleca din cauza bătrâneților și a iernii grele. 

  Vlădica Inochentie s-a sfătuit cu domnul țării și cu mitropolitul, a primit de la Sfatul țării „suplicele și scrisorile necesare”, precum și banii pentru călătorie și în decembrie 1769 s-a pregătit de călătorie. Delegația urma să înmâneze țarinei trei scrisori alcătuite de Sfatul țării: în prima se vorbea de interesele Moldovei la acea vreme, în cea de-a doua moldovenii cereau sprijinul Rusiei pentru a readuce Sfintele moaște ale Sf. Ioan cel Nou de la Zolkiev la Suceava, iar în cea de-a treia scrisoare, mai multe văduve din Moldova cereau împărătesei unele scutiri.

În preajma Crăciunului din acel an (1769) delegația era gata de drum. Cei trei clerici au plecat în ziua de 27 decembrie de la Mănăstirea Solca. Arhimandritului Benedict, egumenul Moldoviței, îi revine meritul de a fi alcătuit un jurnal de călătorie, descoperit și publicat de către Mihail Kogălniceanu în anul 1841 și apoi în anul 1860: „Călătoria la Petersburg a Părintelui Venedict”, după care putem reconstitui acum această frumoasă, dar palpitantă misiune diplomatică.

În ziua de Anul Nou delegația se afla la Cernăuți. Peste alte trei zile era în târgul Zalesciki din „țara leșască” unde clericii s-au întâlnit cu delegația boierilor moldoveni și au pornit împreună la drum spre Kiev, luni, 4 ianuarie 1770.  Slujba Bobotezei au făcut-o în satul Losale, în casa unui preot. Ajungând ei la târgul Leticev s-au întâlnit aici cu generalul Rumianțev, care i-a primit „cu mare cinste”, stând cu ei șase zile, timp în care au discutat despre toate problemele cu care mergeau la Petersburg. Pe 18 ianuarie 1770 au pornit la drum, dar au mers foarte greu deoarece drumul pentru sanie se stricase, iar locurile erau nisipoase .

În cele din urmă delegații noștri au ajuns la Kiev, fiind găzduiți la Mănăstirea Nicolaevschi lângă Marea lavră Pecerska, pe al cărei stareț l-au vizitat în a treia zi de la sosirea lor, după ce au fost primiți de arhiepiscopul Arsenie. S-au închinat la sfintele moaște în peșteri, au luat parte la Sfânta Liturghie în măreața catedrală „Sf. Sofia” și apoi au pornit mai departe, călătorind zi și noapte cu poșta spre Moscova, făcând un popas la Dimitrovka, unde se afla domeniul pe care l-a primit Dimitrie Cantemir de la Petru cel Mare.

În sfârșit, la 13 februarie au intrat în Moscova „pe o mare furtună, cu mare ger și cu ninsoare”, fiind găzduiți la Mitropolie. Au ajuns mai întâi clericii, deoarece ceilalți delegați (boierii) au întârziat pe drum din cauza unor necazuri care s-au ivit. Unul dintre aceștia, Ioniță Palade s-a înbolnăvit pe drum și a murit, iar prietenul său de călătorie a trebuit să stea cu el și apoi să-l îngroape creștinește la biserica grecească din Nijni, fapt pentru care episcopul Inochentie a trebuit să aștepte la Moscova două săptămâni. 

Vremea era tot mai rea și începuse Postul Mare. Miercuri în cea de-a doua săptămână din post delegații au luat masa cu beizadeaua Matei a lui Dumitrașcu Cantemir, cel care i-a primit cu mare bunătate, după care au pornit spre nord până ce, după aproape trei luni de călătorie, în asprimea iernii, au ajuns pe 9 martie la Petersburg.

În dimineața zilei de 28 martie , în duminica Floriilor, au fost trimise  carete împărătești cu câte șase cai să aducă delegații la biserica curții, pentru a lua parte la slujbă. După slujbă toată curtea și oaspeții au mers în sala tronului. După ce a intrat țarina, maestrul de ceremonii a prezentat delegații români, dând cuvântul mai întâi conducătorului delegației Moldovei, episcopului Inochentie care a rostit o cuvântare, apoi a prezentat scrisorile oficiale din partea țării.  

În perioada cât au stat la Petersburg, episcopul Inochentie a îndemnat pe Vartolomeu Măzăreanu să traducă în limba română unele cărți religioase, iar acesta a început cu Liturghia Arhierească.

La 17 iulie 1770, episcopul Inochentie și logofătul Enache au pornit către Moldova, făcând o vizită mareșalului Rumianțev, iar ceilalți doi arhimandriți au mai rămas zece zile pentru a căpăta de la împărăteasă odoare, cărți, odăjdii, pe care le-au dobândit. Știm că și vlădica Inochentie a primit daruri de la țarina Ecaterina a II-a, dintre care amintim un rând de veștminte arhierești, din care se mai păstrează până astăzi în zestrea Episcopiei de la Huși: un engolpion de mare valoare artistică, o mitră din catifea vișinie și un sacos arhieresc de „butur roșu cu fluturași de aur”.  

Au trecut de atunci peste 250 de ani și faptele acestora i-au făcut vrednici de neuitare...

Veșnică să fie pomenirea lor!