$##

 Aventurierul Joe Boyle, un bun prieten al României, a decedat pe 14 aprilie 1923.

Joe Boyle s-a născut pe 6 noiembrie 1867 la Toronto, fiind cel mai mic din cei patru copii ai unei familii de imigranți de origine irlandeză.

A urmat cursurile Colegiului Woodstock, apoi a făcut un stagiu de trei ani în marina militară, iar în 1888 o cunoaște pe o anume Mildred Raynor, o tânără din Belgia care era divorțată și avea un copil, care va deveni după doar trei zile soția sa.

Mildred îi va dărui patru copii în zece ani de mariaj, dar căsătoria se destramă în 1896, cei patru minori fiind împărțiți la divorț între soți. În 1908 Boyle se recăsătorește cu Elma Louise Humphries și va avea alți trei copii.

Pe 16 septembrie 1916, „Gazette Officielle du Canada” consemnează numirea lui ca locotenent onorific al miliției canadiene și în 1917 președintele american Herbert Hoover, care îi era prieten, îi sugerează să lucreze pentru Asociația Inginerilor Americani care ajuta la reorganizarea liniilor feroviare ruse. Foarte curând Boyle pleacă în Rusia și își începe misiunea.

De aici, Boyle ajunge în România pe 12 septembrie 1917, ia legătura cu Ministerul Transporturilor și cu responsabilii căilor ferate si prezintă guvernului român aflat în refugiu la Iași un plan pentru aprovizionarea cu hrană a Moldovei, afectată de foamete, din Rusia.

La începutul lui decembrie 1917, colonelul canadian Joe Boyle și căpitanul englez George Hill se duc la Sankt Petersburg, iar Constantin Diamandy, ambasadorul României în capitala Rusiei, îi roagă să-l viziteze înainte de a părăsi orasul. În culmea disperării, Diamandy le prezintă situația tezaurului României care se afla depozitat la Moscova și le face următoarea declarație: „V-o spun, situația e fără scăpare. România n-are bani. Știti că de la luarea Bucureștiului (după ocupația trupelor feldmareșalului August von Mackenzen) am expediat rezervele noastre de aur, bijuteriile Coroanei, arhivele Afacerilor Străine și stocurile de bilete de bancă la Kremlin pentru a fi puse acolo în siguranță.

Totul se găsește încă la Moscova și acum, când bolșevicii au naționalizat toate bunurile și sunt pe punctul de a ne sili la război, vom pierde ultimele noastre resurse. N-avem nici chiar presa pentru bilete la Iași. Dumnezeule, este înspăimântător!… Dacă o parte numai din acest tezaur ar putea fi adus la Iași, ce ușurare pentru sărmana mea țară!… Domnilor, daca veți reuși, veți fi salvatorii noștri. Dacă dumneavoastră îmi veți spune că aceasta se poate, știu că se va face!”

Joe Boyle si George Hill și-au luat angajamentul să facă tot ce le va sta în puteri pentru a aduce tezaurul României la Iași, iar Diamandy, depozitarul nominal al tezaurului, s-a grăbit să dea instrucțiunile necesare delegaților români de la Moscova, spunându-le să le elibereze domnilor Boyle si Hill toate obiectele și valorile, în cazul în care aceștia ar reuși să obțină consimțământul autorităților sovietice pentru a le transporta la Iași.

La Moscova, delegații români au întâmpinat cu rezerve dispozițiile lui Diamandy. Boyle si Hill au insistat însă să li se încredințeze tezaurul, sfătuindu-i să ceară instrucțiuni suplimentare prin telefon de la ministrul nostru la Sankt Petersburg, pentru “a nu regreta mai târziu”.

Apoi Boyle si Hill au încercat să obțină încuviințarea transportului din partea comandantului bolșevic Nikolay Muralov și, în urma unor îndelungate discuții, acesta le-a promis că va interveni pentru a obține autorizația cerută, care le-a fost eliberată în scris chiar a doua zi. Boyle si Hill puteau transporta la Iași bijuteriile familiei regale, biletele de bancă, arhivele străine aparținând României și câteva rezerve ale Crucii Roșii. Transportul nu a mai avut însă loc, iar tezaurul României a rămas neclintit în pivnițele de la Kremlin.

În martie 1918, Joe Boyle o întâlneste pe Regina Maria, așa cum chiar ea povestește în Jurnal. În epocă au circulat multe zvonuri despre o presupusă relație amoroasă între cei doi, dar nu există nicio sursă credibilă a acestor bârfe care au dăinuit până astăzi.

Cert este că la Conferința de Pace de la Paris din 1919, Boyle a fost cel care a ajutat guvernul României, prin relațiile sale, să obțină un credit de 25 de milioane de dolari de la guvernul canadian, motiv pentru care a primit ordinul „Meritul României”.

Mai mulți martori au povestit că, după moartea lui prematură din 14 aprilie 1923, în fiecare an o femeie misterioasă, îmbrăcată în negru, punea flori la mormântul său de la cimitirul din Londra.

Rămășițele pământești ale aventurierului canadian au fost reînhumate în Canada, la Woodstock, Ontario, în 1973, la 50 de ani de la moartea sa, datorită unei asociații înființate de fiica sa, Flora Boyle.

Surse:

Capitaine George Hill, Ma vie d’espion, Editura Payot, Paris, 1933

Mihail Gr. Romascanu, Tezaurul român de la Moscova, Editura Cartea Romanească, București, 1934

Foto: Woodstock Library, Canada