$$$

 Panait Istrati, destinul unui vagabond de geniu

Panait Istrati a decedat pe 16 aprilie 1935.

 S-a născut în Brăila, pe 10 august 1884, fiind fiul nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate, și al unui contrabandist grec, Gherasim Valsamis.

Gherasim, numele scriitorului în acte, a copilărit în Baldovinești, a terminat șase ani de școală primară, dar doi a fost nevoit să-i repete, apoi și-a câștigat existența ca ucenic al unui cârciumar, al unui brutar și apoi al unui vânzător ambulant. O vreme a fost și cărbunar pe navele Serviciului Maritim Român și, în acest timp, a citit tot ce i-a căzut în mână.

În 1907, Panait Istrati a decis să părăsească România, s-a îmbarcat clandestin pe un vapor cu destinaţia Egipt şi a călătorit prin Egipt, Siria si Liban, lucrând ca zugrav sau având diverse slujbe ocazionale între 1908-1913. Apoi hoinărelile sale l-au purtat prin București, Constantinopol, Alexandria, Cairo, Napoli, Paris și Lausanne.

Primele sale încercări literare sunt din 1906, când a debutat cu articolul „Hotel Regina” în revista România muncitoare. Între 1910-1912 a publicat, în aceeași revistă, primele povestiri: Mântuitorul, Calul lui Bălan, Familia noastră, 1 Mai, acesta fiind momentul când se apropie de cercurile socialiste.

Cam în aceeași perioadă se împrietenește cu Ștefan Gheorghiu, fiul unui dulgher din Ploiești, militant al cercurilor socialiste, care tocmai ieșise din închisoare. După eliberare, Gheorghiu a plecat spre porturile dunărene, Galaţi şi Brăila, pentru „mobilizarea maselor”.

La Brăila îl va cunoaşte pe Panait Istrati, după cum va consemna ziaristul S. Schafferman: „Panait Istrati a venit la conducerea sindicatului recomandat de Ştefan Gheorghiu. Bolnav, obosit şi nevoit să se retragă ca să-şi caute sănătatea, acesta nu vedea un înlocuitor mai ideal decât pe acest tânăr prieten, legaţi între ei prin nenumărate afinităţi sufleteşti şi intelectuale. Era în perioada de mare fermentaţie a portului, când muncitorii fuseseră răscoliţi de agitaţia lui Ştefan Gheorghiu. Trebuia continuată campania de revendicări începută de acesta şi Gheorghiu a insistat din toate puterile ca Istrati să preia această sarcină. (…)” Cum Ștefan Gheorghiu era deja într-o stare fizică foarte proastă, va pleca împreună cu Panait Istrati spre Egipt, în 1912 cei doi se întorc în ţară, dar după doi ani Gheorghiu moare.

În 1913 Panait Istrati ajunge pentru prima dată la Paris, unde a învăţat franceza din dicţionare și din conversația cotidiană, fără să aibă vreun profesor sau să urmeze cursuri. O vreme a dormit chiar pe străzi. S-a întors apoi la București și în 1915 s-a căsătorit cu Enta/Janeta Malcos/Maltus, soția prietenului său decedat, Ștefan Gheorghiu. Căsnicia a durat 6 ani, dar în fapt cei doi nu au fost prea mult timp alături.

Scriitorul s-a apoi mutat la Nisa şi viaţa sa va ajunge într-un punct critic. Pe 3 mai 1921 și-a tăiat gâtul cu un brici, în parcul „Albert” din Nisa, a fost internat la Spitalul Saint Roch, iar în buzunarul hainei sale a fost găsită o scrisoare adresată scriitorului Romain Rolland căruia îi mărturisea: „Am suferit prea mult pentru o iluzie de neiertat, ca să nu mă pedepsesc cu moartea“. Când a primit epistola lui Istrati, acesta a fost avertizat că este scrisoarea unui sinucigaș și i-a răspuns imediat, încurajându-l să continue să scrie.

Ieșit din spital, Istrati devine fotograf ambulant pe „Promenade des Anglais”, dar este amendat și închis de câteva ori la „Maison Célulaire”, pentru că nu avea autorizație.

În 1923, în timpul unei călătorii cu trenul, o întâlnește pe Anna Munsch, o croitoreasă din Alsacia, de care se îndrăgostește și cu care se va căsători.

În 1927 Istrati a vizitat Moscova și Kievul unde îl întâlnește pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis, care îl va menționa mai târziu în romanul său Zorba Grecul și în Raport către El Greco, iar în 1929 a călătorit din nou în Rusia sovietică.

Călătoria sa în URSS a fost sursa de inspirație a volumului „Spovedania unui învins”, în care denunță abuzurile regimului comunist, dar publicarea cărții va provoca izolarea de către prietenii săi de ideologie socialistă, unii dintre ei considerându-l fascist.

În 1930 scriitorul se reîntoarce în România. Fusese tratat de tuberculoză în Franța, la Nisa, și apoi, revenit la București, este internat pentru aceeași boală. Scriitorul se împrietenește cu medicul Marius Nasta și cu soția acestuia, Lucia. Fiul profesorului Nasta, eminentul clasicist Mihai Nasta (decedat pe 1 octombrie 2020 la Bruxelles) consemnează prietenia părinților săi cu scriitorul bolnav care va fi îngrijit la Spitalul Filaret

În 1932 Panait Istrati se căsătorește pentru a treia oară cu o tânără studentă, Margareta Izescu, care îi va fi alături în ultimii ani ai vieții. Merg împreună la Nisa, în ultimul său voiaj. Mihai Nasta a publicat în Observatorul cultural din ianuarie 2016 o scrisoare pe care mama sa i-a trimis-o scriitorului:

„Prieten drag,

Am fost foarte surprinsă aflînd ştirea plecării dumitale la Paris. Acum câtăva vreme, Marius trecuse tocmai să vă întâlnească şi atunci i s-a spus că plecarea se datora necazurilor cu Rieder (directorul casei de editură). Sper din toată inima să se aranjeze lucrurile printr-o convorbire directă şi să nu vă obosească prea mult această călătorie. Sunt de altfel neliniştită dorind să capăt alte ştiri de la d-voastră. (…) Aveţi mai degrabă nevoie de odihnă curativă şi să nu vă supăraţi cu editorii la Paris, în toiul acestei arşiţe de iulie. (…) Ar trebui să petreceţi cam două-trei luni de odihnă în Elveţia sau în Pirinei. Dacă sunteţi prea obosit pentru a răspunde, aş ruga pe soţia d-voastră să-mi scrie câteva cuvinte. […] Marius vă trimite bineţe, dorind să vă ştie teafăr, într-o stare fizică şi morală tot mai bună. Trebuie să vă gîndiţi mereu la noi, care vă suntem prieteni. Sper că ştiţi acest lucru şi nu aveţi nici o îndoială.

De mii de ori cu prietenie!

Lucia Nasta «Loulou»“.

Izolat, părăsit de prietenii din Franța și bolnav de tuberculoză, Panait Istrati se întoarce în România și se internează din nou la sanatoriul Filaret, unde va fi îngrijit cu mare devotament de medicul Marius Nasta. Boala scriitorului a avansat însă necruțător și Panait Istrati a murit pe 16 aprilie 1935, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.

sursa foto: istrati.tiit.ro

Surse:

Observator cultural, ianuarie 2016