***

 INSTRAINATI LA ETAJUL 100

Adrian PAUNESCU

Străini suntem în viaţa noastră toată,

Măcar un om de ne-ar mai ţine minte,

Măcar un vânt în geamuri să ne bată,

Să se mai schimbe între noi cuvinte.

Si ne-am închis cu lacăte geroase,

La telefon măcar greşeală nu e,

Cu voia noastră egoişti prin case,

Cu voia noastră ne-am bătut în cuie.

Murim precipitat mai mulţi deodată

Şi nu ne ştie nimenea de moarte

Plurală existenţă-nstrăinată

Ne-nghesuim, dar ne simţim departe.

Şi, vai, era în satele de munte

Distanţa între noi, ca de planete,

Şi ne ştiam viaţa-n amănunte,

Şi ne căutam cu apă orice sete.

Murim aici şi nimeni nu ne-aude

Blocaţi între o ială şi-o fereastră,

Şi ne e dor de oameni şi de rude,

Şi ne e dor de însăşi viaţa noastră.