***

 AM IUBIT 

           Nicolae LABIS 

Am iubit de când mă știu

Cerul verii, străveziu,

Despletitele răchite,

Curcubeiele pe stânci

Ori pădurile adânci

Sub ger alb încremenite.

Mi-a fost drag pe bărăgane

Să văd fetele morgane

Ori pe crestele din munte

Joc de trăsnete rotunde,

Scurgerea cocorilor,

Pacea înălțimilor,

Semeția pinilor

Plini de scama norilor.

Am iubit iubirea pură,

Floare roșie pe gură

Și în inimă arsură,

În priviri zăpezi candide

Și-n piept voci necontenite.

M-a înfiorat ades

Tot ce gândurile țes:

Pe al filelor polei

Dansuri repezi, legănate,

De pe arcuri înstrunate,

Săgetarea de idei…

Toată-această măreție

Ne-a fost dată din vecie…

Dragostea

Nicolae Labiş

Cu ea şi mâine-oi hoinări sub soare,

Vom fi noi doi, zburdalnici ori cuminţi...

Dar mă mai mulţumesc şi astăzi oare

Doar sărutări şi-mbrăţişări fierbinţi?

Ades, în loc să cugete, ea râde,

Săruturile-năbuşesc idei,

Totuşi iubesc, încă iubesc frenetic,

Făptura ei şi mersul lin al ei.

De mâine, răsuci-voi tot ce-a fost -

Iubirea va lua drum nou, ori piere.

Sunt sigur, ea mă va privi ciudat

Şi lăcrăma-va, poate, în tăcere.

Îi va fi grea. Şi mie-mi va fi greu.

Voi îndura, gândind ce-o să urmeze.

Când urci pe munte, truda ţi-o înfrângi

Visând la piscuri, nalte metereze