***

 "MARELE SPION ROMÂN ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC

2-3 februarie 2009 Adrian Păunescu

Cuvântul meu aşezat lângă antologia lui Vieru mi se pare un fel de gest de participare la reconstrucția casei poetului, după ce acesta s-a mutat în altă casă, cea veşnică. Nu se mai poate schimba nimic din soarta marelui poet. Fireşte că el s-ar fi tot aplecat asupra textelor sale şi le-ar fi pregătit mai riguros pentru ca ele să înfrunte vremurile. Mereu e de schimbat un cuvânt, mereu e de adăugat sau de scos o virgulă, într-un text destinat posterității. Dar cartea definitivă a lui Vieru rămâne aceasta, adăugându-i-se poate numai ultimul text pe care îl datorăm marelui chinuit, replica pe care acesta a simțit nevoia să o publice în Literatura și arta, în orele nopții în care el era zdrobit pe o şosea. Această replică situează mai cu exactitate viața poetului între viețile contemporanilor săi şi moartea poetului în pământul neamului său.

Să presupunem că esteticii lui Vieru se cuvine să-i aplicăm cea mai drastică și mai neiertătoare grilă de criterii. Unui cronicar format la focul de brichetă al poeziei oligofrene, simplitatea lui Vieru ar putea să i se pară suspectă. „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi”, hotărâse Vieru să-i fie epitaful. Mai încap aici înfloriturile, metaforelele, savantlâcurile? În cele mai bune poezii ale sale Grigore Vieru e simplu, nu numai ca iarba, nu numai ca pâinea, ci și ca Biblia.

Până într-un punct, oricine are dreptul să creadă orice despre un poet, despre oricare poet. Numai că a fi contemporan cu Vieru şi a-l amărî, cu ştiinţă, a-l face să sufere, a-l dezgusta de viață, a-l teroriza şi de dincolo, și de dincoace de Prut nu înseamnă vreun merit pentru autori. Cunosc ecuația „nu se poate artă fără suferință”. Ceea ce nu se traduce prin încurajarea schingiuitorilor. In toţi aceşti ani, homunculii fără substanţă umană au indus în societatea românească de dincoace și de dincolo de Prut, mizeria morală că răi şi vinovaţi sunt cei care-i apără pe marii poeți, în timp ce demolatorii, betonatorii, asasinii creatorilor neamului sunt purtători de noi estetici, de încifrate mesaje benefice, sunt nişte vidanjori (care nu știu că ar trebui să se vidanjeze, întâi pe ei înșişi).

Sunt mândru de egalitatea cu mine însumi, în felul cum m-am comportat cu valorile. Nu l-am înjurat niciodată pe Whitman, pentru felul în care l-au ofensat nişte vameşi americani pe Brâncuşi. N-am crezut că e cuviincios să-l atac pe Esenin, pentru că în brazda țării mele s-au înfipt şenilele tancurilor sovietice. N-am plătit cu aceeaşi monedă, a şovinismului, nişte versuri antiromâneşti ale lui Petöfi.

De când l-am cunoscut și până de curând, când el a plecat în necunoscut, l-am privit pe Grigore Vieru ca pe un mare poet, ca pe un mare, profund şi subtil poet, ca pe un autor modern, de opera căruia homunculii se vor izbi totdeauna ca de o exclamație de marmură. Vieru a fost cel mai bun dintre noi. L-am iubit de când i-am citit primele cărți, tipărite, întemnițate în litere chirilice, fireşte, nu din vina lui, găsind în ele semnul mult căutat al dorinței oamenilor luminați din Basarabia de-a ne regăsi şi de-a ne uni, ca-n versul simplu şi ireductibil „Mamă, tu ești patria mea”.

Când îl citeam pe Vieru în alfabet chirilic, parcă revedeam români ardeleni îmbrăcați în uniforma imperiului care-i ținea departe de țară.

Obsesia mamei, pe de o parte cea de la Pererita, pe de altă parte cea de dincoace de Prut, a făcut pentru noi, cei care I-am citit și l-am înţeles pe poet, cât o armată de eliberare.

Trebuie să-ți fi ajuns sufletul un trist și searbăd deșert (chiar dacă multilingv) ca să bagatelizezi, din dezhidratarea ta de care nimeni nu e vinovat, cărțile, viața, și, acum, mormântul lui Vieru.

Din ce perspectivă scriu eu toate acestea? Din convingerea că, atunci când supraviețuitorii „cumplitelor vremi de acmu” îşi vor crea vizibilitatea necesară către valori, ei vor descoperi în Vieru pe unul dintre cei mai valoroși, mai importanţi şi mai curați poeţi ai limbii române.

Vieru e marele spion român în spațiul românesc și, de curând, în cer:

Simplu ca iarba.

Simplu ca pâinea.

Simplu ca Biblia."