DE CE ALASKA FACE PARTE DIN STATELE UNITE ȘI NU CANADA SAU RUSIA
O bătălie de la Sitka în 1804 a început încorporarea vastului teritoriu de nord-vest în mâinile americanilor.
Hărțile Americii de Nord ridică o întrebare la care mulți privitori nu pot răspunde: De ce Alaska face parte din Statele Unite ale Americii și nu din Canada sau, de altfel, din Rusia?
Răspunsul scurt este că Statele Unite au cumpărat Alaska de la Rusia în 1867. Dar geografia pare să încurce logica acelei vânzări. Cel mai mare stat se află la doar 55 de mile peste strâmtoarea Bering față de Rusia și împarte o graniță de est de 1.538 de mile cu Canada. În plus, cel mai sudic oraș al Alaska, Ketchikan, se află la 608 mile nord de Bellingham, Washington, cel mai apropiat oraș din SUA. Cum au ajuns cele 663.268 mile pătrate ale Alaska în Statele Unite și nu în altă țară?
Răspunsul constă în rivalitatea de lungă durată dintre comercianții ruși și concurentul comercial al Marii Britanii, Hudson Bay Company, cu privire la bogățiile oferite de comerțul cu blănuri, ceea ce a dus la o bătălie aprigă și sângeroasă care l-a determinat pe exploratorul rus Alexander Baranov să revendice ceea ce a devenit Sitka, Alaska.
La 29 septembrie 1804, Katlian, șeful de război al tlingiților Sitkan, stătea în vârful unui promontoriu stâncos lângă satul său, pe malul sud-estului Alaska. Punctul său de observație oferea o vedere a unui port sufocat de sute de baidarka, ambarcațiunile indigene europene care au ajuns să numească caiace.
Tlingiții Sitkan, ca și restul tribului lor, erau un popor maritim combativ, aimiști ai căror șamani exercitau o influență puternică și ai căror războinici luptau mascați ca animale, cu trupurile vopsite în roșu, alb și negru. La fel ca polinezienii din Pacificul de Sud, Tlingiții au navigat în larg în canoe foarte decorate, deseori lungi de peste 70 de picioare. O sută de războinici, înarmați cu bâte, pumnale, sulițe, arcuri și săgeți, puteau încăpea la bord. În raiduri de-a lungul coastei de nord-vest a Pacificului, tlingiții au lovit sat peste sat, înrobindu-i pe cei pe care nu i-au ucis și acumulând dușmănie care a perpetuat secole de violență. Cu toate acestea, Katlian era în căutare nu pentru alți nativi, ci pentru ruși - în special, Alexander Baranov.
În 1741, Rusia revendicase Alaska ca o colonie, trimițând exploratori să cerceteze regiunea enormă și vânători pentru a aduce înapoi blănurile, printre cele mai valoroase mărfuri ale vremii. Companiile de comerț cu blănuri precum Golikov Shelikov au obținut profituri pe fondul concurenței acerbe din partea altor întreprinderi rusești și a provocărilor de a supraviețui în sălbăticia arctică și subarctică cu sprijin minim din partea guvernului Rusiei. Coloniștii ruși i-au tratat pe Tlingiți și pe alte popoare native cu cruzime, provocând represalii.
Comerciații ruși controlau Insulele Aleutine, peninsula care duce la ele, și Kodiak, o insulă aflată chiar lângă continent. Nativii acelei zone - aleuți, alutiiq și atabascanii - s-au aliat cu rușii din dorința de a obține avantajele economice față de triburile rivale cărora rușii le oferiseră.
În 1799, țarul Alexandru a consolidat companiile rusești de blană în Alaska într-o singură entitate, Russian American Company, care semăna cu Hudson's Bay Company, o prezență cvasi-guvernamentală în Canada controlată de englezi. Pe lângă obținerea de profit, îndatoririle Companiei Ruso-Americane au inclus ținerea străinilor departe de apele Alaska și împiedicarea populației native de a face comerț cu Compania din Golful Hudson și alți rivali internaționali.
Compania ruso-americană îl îmbogățise și îl ridicase pe Alexander Baranov. În anii 1780, funcționar la un magazin din afara Moscovei, Baranov a prins febra comerțului cu blănuri, motivându-l să-și abandoneze soția și fiica pentru Siberia. Cu bani împrumuți, a cumpărat arme pentru a le schimba cu blănurile animalelor prinse de indigenii Chukchi, care locuiau de-a lungul Mării Bering și erau o variantă rusă pe Tlingit, la 55 de mile est. La scurt timp după ce Baranov a sosit în Siberia, bandiții Chukchi l-au jefuit. În 1791, urmărit de creditori, Baranov și-a luat o slujbă pe care nimeni nu și-a dorit-o ca manager al lui Golikov Shelikov pe insula Kodiak, pe coasta de sud a Alaska. Pe drum, o furtună i-a distrus nava.
Odată ajuns la Kodiak, totuși, Baranov, cu aspectul firav, s-a dovedit un vârtej de nestăpânit. El s-a ocupat de construcția unui oraș pe care l-a numit după insulă și de construcția primului vas cu vele care a avut o chilă pe coasta Pacificului Americii de Nord. El a condus flote de baidarka împotriva celor ale concurenților, deportând ilegal angajații companiilor rivale în lanțuri, aparent pentru maltratarea băștinașilor. De asemenea, Baranov a încheiat înțelegeri cu căpitanii de nave americane care lucrau în apele din jurul Kodiak. Oamenii lui i-ar ajuta pe yankei să adune piei de vidră pe care americanii le-ar vinde în China, împărțind profiturile cu Shelikov. Aranjamentul îl punea pe Baranov în negru în fiecare an, mulțumindu-și stăpânii.
Dar populația de vidre de mare de pe coasta de sud era în scădere. În 1795, în căutarea unor terenuri de capcane mai bogate, Baranov - împins de Compania Hudson's Bay - a explorat nerevendicatul sud-est al Alaska, la 1.000 de mile sud-est de Kodiak și lăsat până acum războinicilor tlingiți. Baranov și oamenii săi au găsit vidre din belșug, dar și tlingiți folosind mărfuri comerciale britanice și purtând muschete britanice. Pentru a contracara influența Companiei Hudson's Bay, Baranov a decis să stabilească o așezare. El a negociat cu Tlingit pentru a cumpăra un teren lângă Sitka Sound, la șapte mile nord de Sheen Atika, un sat locuit Tlingit. Tipic pentru acest gen, Sheen Atika a constat din case lungi pictate viu și totemuri sculptate și decorate în mod elaborat. Dincolo de Sheen, Atika se profila pădurea Tongass, aproape impenetrabilă.
După ce a cumpărat terenul, situat de-a lungul rutelor maritime istorice, Baranov s-a întors la Kodiak și a început să impregneze partea de sud-est a Alaska cu avanposturi rusești. În 1799, pe baza reputației sale pentru eficiență și profit, țarul l-a numit pe Baranov guvernator general al coloniei reorganizate Rusia America și director general al Companiei Ruso-Americane nou creată.
Pe 7 iulie 1799, Baranov s-a întors la Sheen Atika cu 100 de ruși, 700 de aleuți și 300 de atabascani. El și oamenii lui au început să construiască ceea ce el a numit Reduta Sfântul Mihail, numită după un sfânt iubit al ortodoxiei ruse. Până iarna, forța de muncă ridicase un depozit, o fierărie, barăci, blocuri și locuințe pentru vânători. În acea primăvară, Baranov a navigat spre Kodiak, lăsând 25 de ruși și 55 de aleuți.
Compania ruso-americană își lua 75 la sută din pielea de vidră în și în jurul râului Sitka, dar relațiile dintre ruși și tlingiți se înrăutăiseră. Aroganți și pretențioși, rușii luau femei tlingit drept concubine și se întreceau cu vânătorii tlingiți pentru vânat. Alte clanuri Tlingit îi batjocoreau pe Kiks.adi pentru că sunt sclavii intruși. În timpul iernii anului 1801, clanurile s-au adunat pe Insula Amiralității, lângă ceea ce este acum Juneau, pentru a discuta problema rusă. Plătirea a inclus oameni ai Companiei Hudson's Bay, care au oferit arme de foc, pulbere și muniție. Tlingiții au decis să elimine Reduta Sfântul Mihail, care până în 1802 găzduia 29 de ruși, 200 de aleuți, câteva femei Alutiiq Kodiak și trei britanici care dezertaseră de pe corăbiile care treceau.
În iunie 1802, întăriți de războinici din clanurile vecine, șefii Katlian și Skautlelt au condus o acțiune împotriva Sfântului Mihail. În atac, Katlian a apucat un ciocan de fierar; în mâinile lui, greutatea și masa lui făceau mai mult o armă decât o unealtă. Dând foc așezării și unei nave neterminate, tlingiții au jefuit depozitul de piei al rușilor și au ucis majoritatea locuitorilor. Doar trei ruși și 20 de aleuți au supraviețuit, pentru a fi salvați de un căpitan de mare britanic care i-a răscumpărat de la Kodiak pentru 10.000 de ruble. Atacul a devastat veniturile Companiei Ruso-Americane și a zguduit astfel Pacific Rim, încât la 2.800 de mile până la sud, regele hawaian și partenerul comercial al rușilor Kamehameha au propus să trimită războinici pentru a-i ajuta pe ruși să reia așezarea și să-i pedepsească pe atacatori. Baranov a respins oferta lui Kamehameha. Intenționa să facă din recapturare o afacere ruso-americană și să reînființeze compania în sud-estul Alaska.
La Sheen Atika, şamanul Kiks.adi Stoonook i-a înfuriat pe ceilalţi săteni. Stoonook a descris viziuni pe care le avusese despre un rus cu minte răzbunătoare venind după ei. Avertismentele sale i-au convins pe Kiks.adi să construiască un fort. Șeful de război Katlian a ales un loc la sud de sat, învecinat cu râul Indian și delimitat de tărâmuri atât de adânci încât structura era protejată chiar și de focul tunurilor navale. Katlian a păstrat și praf de pușcă de la o călătorie cu canoea. Menționat ca o rezervă în cazul în care viziunea lui Stoonook se împlinește, fortul consta dintr-o palisadă groasă de molid - tlingiții sperau ca buștenii verzi să devieze ghiulele - înconjurând 14 clădiri. Când Kiks.adi l-au atacat pe Sfântul Mihail în 1802, alți tlingiți au trimis oameni. De data aceasta, alte clanuri s-au oprit, dar oamenii de la Compania Golfului Hudson au promis că vor furniza arme și, de asemenea, că vor fi cu ochii pe ruși.
Zile întregi, în timp ce flota lui Baranov s-a târât pe țărmul de sud-est al Alaska, cercetașii britanici și tlingiți au monitorizat invadatorii până când cei 250 de baidarka ale lor, care transportau 150 de ruși și 450 de luptători aleuți, au apărut de pe promontoriul pe care Katlian veghea. Războinicii săi și-au pictat trupurile în alb, albastru, maro și negru și și-au îmbrăcat măștile de animale – Katlian, cu ciocanul său de război, avea să lupte sub chipul unui corb.
Tlingiții nu știau că, în timp ce flotila lui Baranov vâslea din strâmtoarea Pearl spre Sitka Sound, a apărut nava rusă de război Neva. Comandat de Yuri Lisyanksy, Neva de 200 de picioare conducea primul turneu global al Rusiei. Lisyanksy făcuse un apel de pace lui Kodiak imediat după plecarea forței punitive a lui Baranov. Aflând despre planul lui Kodiak, Lisyansky s-a îndreptat direct spre Sheen Atika, prinzându-l pe Baranov când era pe cale să atace, Neva cu 43 de oameni având 14 tunuri și trei nave de patrulare, mărind dramatic puterea lui Baranov.
Încurajat, Baranov a acostat sub un pavilion de armistițiu la un Sheen Atika pustie; sătenii se retrăseseră spre sud, spre fortul palisat. Baranov a trimis negociatori la Katlian la fort cu o ofertă de a plăti a doua oară pentru terenul pe care se afla Reduta Sfântul Mihail. Prefăcându-se interesat, Katlian s-a oprit în timp ce oamenii lui au ajuns în fort, trimițând între timp oameni după pulbere. Membrii echipajului Neva au observat acele mișcări și l-au alertat pe Baranov, care a desfășurat pușcași. Când o canoe de tlingiți care transporta pulberea a aterizat, o lovitură rusă a declanșat o explozie care a ucis toți oamenii.
A doua zi, aleuții care vâsleau bărci de salvare din Neva au remorcat nava de război în râul Indian, la mai puțin de o milă de apărarea Tlingit. Sub focul de acoperire din navă, Baranov a acostat 150 de oameni și patru dintre micile tunuri ale navei. Guvernatorul și-a împărțit forțele, conducând o coloană de aleuți împotriva fortului. Apărătorii au deschis un baraj de muschete atât de intens că aleuții au alergat la baidarka lor. Baranov a trimis ruși pentru a recupera tunurile abandonate.
Legănându-și ciocanul ca un buzdugan, Katlian cu chipul corbului a condus o ofensivă din fort. Forța pe care o poziționase peste râul Indian a atacat și ea. Cleștele tlingit a prins inamicul ca într-o menghină, rușii folosind cuțite de vânătoare și cremene pentru a lupta corp la corp împotriva pumnalelor, sulițelor și bâtelor Tlingit. Tlingiții respingeau rușii spre linia de plutire când Baranov a căzut cu o rană în piept. Însoțitorii săi, cu 12 morți și 26 răniți, s-au ascuns printre bolovani în jurul liderului lor. Din Neva, Lisyansky a tras cu tunuri cu un efect redus, apoi a trimis o echipă de salvare pentru a recupera supraviețuitorii. Un medic s-a dus la ei pentru a trata rănile guvernatorului. Abia după lăsarea întunericului rușii au putut să ajungă pe țărm și să-și recupereze tunurile.
Toată noaptea Tlingiții au sărbătorit. Batjocorind inamicul cu cântece, indienii au atârnat din palisada lor un cadavru rusesc fără cap, ciuruit de săgeți. Preluând comanda, Lisyanksy și-a pus mica sa flotă să bombardeze fortul Tlingit, din nou fără niciun efect. Rușii au coborât la țărm pentru a tăia copaci și a modela plute pe care să plutească tunurile și tunarii mai aproape de reduta nativă. Până la începutul după-amiezii, tunarii ruși încă nu pătrunseseră între zidurile fortului. Lisyansky a trimis un bărbat să ceară predarea, declanșând un hohot de râs. Katlian a spus că rușii ar trebui să se predea. Bombardamentul s-a reluat până la căderea nopții. În întuneric, tlingiții au discutat despre strategie. Pulberea era insuficientă. Alte clanuri nu îi ajutau. Indienii au decis să se retragă spre nord, pe locul unui sat îndelung adormit și să evadeze în Tongass.
La lumina zilei, Lisyansky l-a găsit pe Katlian aparent dispus să discute termenii. Rusul a oferit un armistițiu, împreună cu un schimb de ostatici și discuții suplimentare. Șeful a prelungit discuțiile în timp ce bătrânii îi pregăteau pe tlingiți să mărșăluiască spre strâmtoarea Pearl, de unde aveau să facă o canoe către o altă insulă și apoi să ajungă în pădure. Ziua a decurs într-o bâlbâială de tunuri și discuții de armistițiu. În cele din urmă, clanul a proclamat că membrii săi vor ieși din fort dimineața. În acea noapte, atacatorii au auzit din fort un cântec lung de tlingit, urmat de un sunet de tobe și țipete. Lisyansky a crezut că îi aude pe tlingiți pregătindu-se pentru capitulare. În dimineața zilei de 7 octombrie, rușii au intrat în palisadă pentru a întâlni o scenă ca dintr-un abator. „Un număr de copii mici au fost uciși, ca nu cumva strigătele lor să ducă la descoperirea retragerii”, a scris Lisyansky. O ariergardă de războinici tlingiți a ucis opt aleuți în golful Jamestown și alți aleuți în afara lui Sheen Akita. Având în vedere umbrele de rău augur ale Tongass, rușii au refuzat urmărirea ulterioară.
Baranov și-a pus aleuții să îngroape pruncii uciși, cu rugăciunile unui preot ortodox. Și-a condus oamenii înapoi în Sheen Akita, redenumind satul New Arhanghel, după orașul rus european Arhanghelsk de la Marea Albă. Guvernatorul stătea în inima satului în timp ce oamenii lui jefuiau rămășițele acestuia. „Arde locul blestemat!” urlă Baranov. La amurg, casele lungi și totemurile erau un infern.
Pentru a împiedica reutilizarea tlingiților a fortului lor îmbibat de sânge, rușii au demontat palisada și conținutul acesteia, punând, de asemenea, fundația pentru o casă guvernamentală, numită în timp Castelul lui Baranov, pe vârful promontoriului. Pentru a respinge un atac Tlingit, Neva a rămas până în noiembrie, alungând băștinașii și întărind cererile lui Baranov ca oamenii din Golful Hudson să părăsească sud-estul Alaska. Baranov a înconjurat Noul Arhanghel cu o palisadă care încorpora trei turnuri de veghe cu 32 de tunuri. Așezarea l-a depășit curând pe Kodiak la veniturile din blănuri. Baranov a construit un observator și prima școală din America de Nord care a educat albii și nativii împreună. Statura internațională a guvernatorului a crescut când, în 1806, a proiectat întoarcerea în Japonia a pescarilor naufragiați cu un an înainte, după ce s-au rătăcit.
Până în 1805, cel mai nou avanpost al Moscovei din America de Nord a atras vizite de la peste 200 de expediții de explorare reprezentând Rusia, Marea Britanie, Franța, Spania și Statele Unite. În 1808, Baranov a mutat capitala Americii Ruse de la Kodiak la Noul Arhanghel. Dependența Rusiei de cereale l-a determinat pe Baranov să organizeze expediții spre sud. În 1812, într-un district de coastă din nordul Californiei condus de spanioli, el a fondat Fort Ross - „Ross” este pronunția anglofonă a „Rossiya” sau „Rusia”) – lângă ceea ce este acum Jenner, California, ca un depozit pentru a aduce produse cerealiere în America Rusă. În 1809, guvernul țarist a transferat Insulele Kurile din Asia și peninsula Kamchatka sub jurisdicția Americii Ruse, făcând coastele Pacificului de Nord un ținut rusesc, cu Baranov conducătorul său și capitala lui Noul Arhanghel.
Baranov și-a căutat propria cădere prin depășirea atribuțiilor. În 1817, gândindu-se să-și avanseze hegemonia, a trimis o forță pentru a captura Kauai, Hawaii, de la regele Kamehameha. La Kauai, rușii au construit trei seturi de fortificații, cel mai mare numit Fort Elisabeth, pentru a susține un personaj local ca „rege al Kauai”. Kamehameha a contraatacat, făcând invadatorii să fugă înapoi în Alaska. Țarul, care dorea prietenie cu Hawaii, l-a scos pe Baranov din post. În martie 1819, fostul guvernator general în dizgrație se întorcea în Rusia, când a murit în largul insulei Java.
Baranov a fost ultimul guvernator civil al Americii Ruse, cu gânduri de profit; urmașii săi au fost militari lipsiți de pofta de a face bani. Alaska rusă s-a micșorat când guvernul a realocat Kurile și California altor departamente. În 1824, Rusia a permis companiei Golful Hudson să desfășoare comerțul cu blănuri în sud-estul Alaska. Relațiile cu tlingiții s-au înfierbântat, uneori clocotind.
Pierzând un război în Crimeea în favoarea Angliei în 1854 și un atac tlingit din 1858 asupra Sitka oprit doar de tunuri, guvernul țarist a decis să-și vândă colonia nord-americană, oferind-o Statelor Unite în 1859. Când a intervenit războiul civil american, țarul a negociat pentru scurt timp cu investitori privați din California, fără să se stabilească niciodată ceva concret. În cele din urmă a negociat cu Statele Unite pentru 7,2 milioane de dolari. Acordul a fost încheiat în 1867 sub supravegherea secretarului de stat american William Seward. Prețul considerabil, precauția față de expansiunea imperială și tensiunile cu tlingiții i-au determinat pe cinici să numească aranjamentul „Nebunia lui Seward”. Senatul a aprobat cumpărarea cu un singur vot pentru. Schimbarea proprietății nu a însemnat nimic pentru tlingiți. Încă din 1877, tribul asedia Sitka. Abia după goana după aur din 1880 de la Juneau și un aflux ulterior de misionari creștini, americanii au reușit să pacifice tribul, a cărui poziționare în Sheen Atika a contribuit la încorporarea lor – și a patriei lor – în Statele Unite ale Americii, mai degrabă decât în Rusia sau Canada.
CONCLUZIE: Deci, Alaska nu s-a vândut pentru 100 de ani, ci definitiv. Motivele țarului Alexandru sunt expuse mai sus.
