$$$

 Răstignirea

Ioan Sabin Pop

Sub cerul plumburiu de Vinerea Mare,

Păcatele lumii atârnă de cruce,

Vuiește Golgota de glasuri amare,

Iisus, ostenit, spre moarte se duce.

Pe lemnul durerii-L așteaptă osânda,

În palme și-n glezne cuie-I pătrund.

Ce crunt e sfârșitul, ce mare-i izbânda

Când poți iubi omul, atât de profund!

„Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac...”

Șoptește printre suspine și sânge –

Femeile plâng, însă apostolii tac,

Înțelegând că El nu se va frânge.

Când sulița-I stinge și ultima rază,

Pe pământ o mamă Îl cheamă-n zadar.

În cer, Tatăl Său preaiubit Îl veghează,

Dar cată spre „poporul ales”, cu amar.

Se scutură cerul, se crapă pământul,

Se-nvăluie ziua în noapte bizară,

Se frâng legăminte, se rupe Cuvântul,

Crucea rămâne – iubirea coboară.

Golgota-i în doliu – tristețea e grea,

Dar împlinindu-Și prin jertfă menirea,

Biruitor peste moarte, Iisus va-nvia,

După trei zile, salvând omenirea.

Ce crunt e sfârșitul, ce mare-i izbânda

Când poți iubi omul, atât de profund!