miercuri, 7 august 2024

***

 A fost , oare, adevărat?...🩵


Doamne, ce mi-i dor de-acasă, ce mi-i dor și ce mă doare

când pe uliți bate vântul, prin ogrăzi e întristare

e pustiu, e lumea dusă, după bani, după câștig

iar bătrânii mor în case de tristețe și de frig

nu mai cată nici s-ajungă pân” la poartă pe-nserat

ce rost are, nimeni, nimeni nu mai trece-acum prin sat

la fântâna părăsită fără cană, fără apă

nimeni nu se mai oprește, caii nu se mai adapă

nici o urmă de căruță n-a rămas săpată-n lut

au plecat flăcăii tineri, alți copii n-au mai făcut

cine să mai poarte caii sau să pună boii-n jug

carul vechi e putred, drucul, grapa, coarnele la plug

stau sub streșina căzută într-o rână, de ani grei

Doamne, cum alergau caiii prin otavă... ca doi zmei

și juncanii, Doamne, odată cum trăgeau carul cu fân

îndemnați cu glasul molcom al lui Gheorghe... un bătrân

mai bătrân decât ogorul, mai cuminte ca un sfânt

avea părul ca omătul, mâna- brazdă de pământ

adormea sub cerul liber cu juncanii , lângă car

stând de pază ca soldatul pentru glie și hotar

pat făcea din fânul moale, înveliș din cer cu stele

iar în zori când cădea roua, ciocârlii și păsărele

îi cântau să nu mai simtă truda trupului bătrân

moșul meu, ai dus cu tine, păsări, boii, car cu fân...

ai dus valea cu izvoare, ai dus dealul cu vii coapte

Doamne, Doamne ...a fost poveste sau aievea au fost toate?

unde-s, unde-i ciocârlia ce cânta fără de plată

și nimic din toate cele, nimic din ce-a fost odată

nu mai este, nu mai vine, nu se-ntoarce din mormânt

ia-mă, Doamne și pe mine și mă fă din nou pământ

să mai fiu la fel cu toate câte-au fost , câte -au trecut

și de-o fi să mai fiu iară, fă totul de la-nceput

cu moș Gherghe ducând carul încărcat, plin de comori

prin văzduh caii sălbatici zburdând liberi și ușori,

iar în satul de pe vale la părău fete, fecioare

spălând iile cusute, cămăși albe și ștergare

puse-apoi pe stamba luncii la uscat în văzul lumii

pe când seara la portiță, sau ascunși sub geana lunii

să-și dea mâna, ea- sfioasă... cu-n flăcău voinic, cuminte

până-n zori cuprinși de vrajă, ei și-or face jurăminte

și-apoi nunta, mai spre toamnă, când e vinul așezat

Doamne, Doamne...ce durere,oare -a fost adevărat?

Autor:Mariana Adascalitei

***

 Dragostea este o constantă în viața noastră.

 Cu toții am iubit pe cineva cel puțin o dată în viață și mulți dintre noi avem un partener cu care ne împărtășim existența.

 A iubi o persoană înseamnă a te oferi complet ei, și alături de ea, sau de el, să înfrunți toate dificultățile pe care viața, din păcate, le prezintă uneori, într-un mod cu adevărat neașteptat.

 Cu toate acestea, se poate întâmpla uneori ca dragostea dintre două persoane să dispară, brusc și aparent fără motiv.

 Cu siguranță că uneori acestea sunt perioade temporare, dar evident că trebuie să fii atent când perioadele de "nu” se prelungesc în timp,.... împrejurare care indică faptul că ceva este într-adevăr în neregulă.

 Mulți spun că dacă iubești pe cineva, neapărat vrei să fii cu el...

 "A sta” în sensul tradițional al termenului,...

 acasă, împărțire a proiectelor comune, a construi ceva”.

 Multe persoane cred că modul meu de a spune și de a experimenta dragostea NU este real.

 Răspund, sincer, că nu mă simt purtătorul vreunui adevăr.

 Nu pot folosi decât experiența mea, inima mea, ceea ce simt și ceea ce observ în afara și în interiorul meu.

 Ceea ce cu siguranță știu, este ceea ce am experimentat pentru că port semnele.

 Ceea ce știu este că am experimentat iubirea în afara și în interiorul fiecărui tipar, mai mult sau mai puțin recunoscut, și că mi-a subminat întotdeauna toate certitudinile.

 Ceea ce știu,....

  și timpul m-a învățat! ...

 este că albul sau negrul vieții nu există, decât în ​​cei care nu sunt capabili să-i citească infinitele nuanțe.

 Ceea ce știu este că nu sunt capabil să mă prefac că nu văd... pentru nici o siguranță sau viață liniștită din lume.

 Ceea ce știu este că probabil cred în Iubire mai mult decât cei care îmi spun că modul meu de a înțelege iubirea nu are nici o legătură cu iubirea în sine.

 Așa că îmi construiesc modul foarte personal de a iubi în fiecare moment al fiecărei zile, cu speranța că va ajunge la destinatarul acestei iubiri.

 Restul contează foarte putin.

 "Cred că singurul mod de a ne cunoaște este să ne

dezvăluim, să ne deschidem.

 Cred că două persoane, pot intra unul în viața celuilalt, numai dacă amândoi

dezvăluie o parte din ei înșiși”.

 Și acesta este un proces care pentru a rămâne

în viață are nevoie de împărtășire constantă.

 Doi oameni se cunosc atunci când împărtășesc momente, timp, cuvinte, emoții, senzații, dorințe și gesturi.

 E foarte simplu.

 De aceea nu putem spune că viața nu te schimbă,... că ești mereu aceeași persoană.

 Dezamăgirile te schimbă...

 lucrurile rele te schimba...

 oamenii te schimbă.

 Și viața se schimbă și un lucru este sigur,...

 Astăzi nu am fost ca ieri și mâi ne cu siguranță nu voi fi ca azi.

***

 LEGENDA REGINEI NOPȚII

Se povestește că trăia odată un tânăr foarte bogat. Unii spun că avea atâta aur, cât să facă un pod de la casa lui, până la Lună, iar alții, că ar fi avut atâția bani, încât, ar fi putut înveli cu ei tot pământul.

Și trăia acest tânăr numai în lux și petrecere :se desfăta în compania celor mai frumoase și mai bogate femei. Și astfel, nu băga de seamă cum trece timpul.

Dar, într-o zi, plictisit și scârbit de atâtea distracții, se hotărî să se însoare. Dar, nu voia să ia pe vreuna dintre fetele cele bogate cu care petrecuse, ci pe una săracă, dar care să-l iubească. Și așa se face, că începu să caute prin toată țara, o fată simplă, dar iubitoare și frumoasă.

Într-una din zile, el văzu la marginea unei poienițe, aproape de un mic sătuc, o copilă tare dulce, care culegea în zorii zilei, buruieni de leac. A plăcut-o imediat, apoi, a luat-o cu sine și s-a cununat cu ea, trăind fericiți.

Doar pentru scurt timp.

Apoi, dintr-o dată, i s-a făcut dor de viața de dinainte de căsătorie, de nopțile petrecute în desfrâu și destrăbălare, de fetele cu care-și petrecuse prima tinerețe. Soția lui i se părea acum ștearsă și fără strălucire, prea simplă pentru el și parcă nici nu mai era așa frumoasă cum o văzuse el atunci când ea culegea buruieni de leac.

Într-adevăr, era înțeleaptă, era dulce, sigur, îl iubea, dar, el voia altceva. Așa că, se întoarse la viața de dinainte, la nopțile petrecute în saloanele de lux cu fete de lux și companioni pe măsură și după rangul lui.

Soția lui, îi ducea dorul și într-o noapte, uitându-se la Regele Lunii, ce părea să-și mâie turmele ca și altădată pe câmpiile lipsite de iarbă de pe lună, îi zise:

-Ce să-ți dau, o Rege, ca să-mi aduci înapoi bărbatul și să-l faci să nu mai plece de la mine?

Iar regele Morții, căci el era cel numit și Regele lunii,îi raspunse:

-Iubește-mă pe mine și-ți dau tot ce dorești.

-Te-oi iubi și pe tine, că e singurul dar pe care mi l-a dat bunul Dumnezeu.

Apoi, îi crescură aripi, iar rochia i se transformă în mătase țesută cu fire de aur și diamante, iar pletele ei negre se prefăcură în valuri de catifea în care se oglindeau steluțe de foc.

În ăst timp, bărbatul i se întoarse acasă și începu s-o strige și să-i ceară să-i aducă veșmintele de noapte. Străbătu astfel toată casa, însă n-o află nicăieri. Apoi, merse direct la dormitorul al cărui ferestre le uitase deschise și rămase uimit și uluit de mirosul suav ce răzbătea din grădină, miros nemaiîntâlnit vreodată, în niciunul dintre saloanele prin care-și petrecuse nopțile, la nici una dintre femeile pe care le cunoscuse.

Privi pe fereastră în noapte și văzu în mijlocul grădinii un covor de flori mici, strălucitoare, iar în mijlocul lor, sta Regina, toată împodobită, parfumată, așa cum n-o mai văzuse el niciodată.

Și o dori mai mult ca oricând, însă nu-i fu îngăduit să se apropie de ea.

-Am luat eu, îi vorbi Regele Lunii, ceea ce tu ai disprețuit. Eu am văzut ce tu n-ai fost în stare să vezi.

Ai să-i simți parfumul dulce și suav în fiecare noapte, în care ea va dori să se scalde în lumina Lunii, dar n-ai s-o mai poți atinge vreodată. Și cu aceasta, Regele, tăcu.

Spun bătrânii, că de atunci, omul cel bogat stă toate nopțile la geam, cu fereastra deschisă, sperând să-și mai vadă măcar o dată femeia, sau măcar să-i mai simtă o dată parfumul pe care nu avusese înțelepciunea să-l simtă și să-l păstreze pentru sine.

Și-o mai fi stând și acum la fereastră, dacă nu cumva o fi murit de bătrânețe.

Iar tu, care citești aceste rânduri, să-ți amintești mereu povestea bogatului fără minte, când vei vedea floarea iubitei Regelui Lunii :

                       REGINA NOPȚII.

***

 

Ruga mamei - cea mai puternică RUGĂ  ❤

Când mama se roagă toți îngerii ascultă.

Se roagă ea să fie pace-n casă și să ajungă

Pâine pe masă pentru copii, cu mâinele ei făcută.


Îmbrățișarea mamei - cea mai caldă din lume,

Ea toate fricile alungă și sufletul încălzește.

Îmbrățișarea caldă îi ridică pe culme

Cu ea copii cresc iar inima doar le zâmbește.

 

Lacrima mamei ,scaldă să fie pruncii sănătoși,

Lacrima curată apără pruncii de orice durere.

Și mama plânge de bucurie când copii-s bucuroși,

LACRIMA mamei are și ea o mare putere!


Sărutul mamei - cel mai scump și dulce

Este primul sărut și el atinge cu duioșie minunea.

Sărutul mamei cald, surâs pruncului aduce.

SĂRUTUL mamei aprinde chiar pe cer stea după stea!


Iubirea mamei este mereu în preajma odorului ,

Iubirea ei nu se compară cu nimic.E doar IUBIRE.

În privirea ei aleargă neîncetat speranța dorului,

În iubirea aceasta mare cresc rădăcini de fericire.


SUFLETUL mamei cel mai blajin și curat.

Sufletul ei se-parte egal pentru toți copiii.

Sufletul mamei are intuiție și-i adevărat:

El nu adoarme niciodată ,veghează dincolo de veșnicii.


RUGA mamei cea mai rapidă din univers rugăciune

Spre ceruri zboară ajungând la eternitate.

Ea apără pruncii instantaneu de orice tăciune.

Ea apără pruncii și-i ajută să crească doar în libertate.


✍💕Cristina Fostic

Ruga mamei

Drept de autor rezervat 

Poza net

***

 

"Păpușa de cârpă" 

poezie de Gabriel Garcia Marquez


"Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă

că sunt o păpușă de cârpă,

și mi-ar dărui o fărâmă de viață,

probabil nu aș spune tot ce gândesc,

dar cu siguranță aș gândi tot ce spun.

Aș aprecia lucrurile nu prin ceea ce valorează,

ci prin ceea ce semnifică.

Aș dormi puțin și aș visa mult,

deoarece cu fiecare minut în care închidem ochii

pierdem 60 de secunde de lumină.

Aș merge când alții se opresc,

m-aș trezi când alții dorm.

Aș asculta când ceilalți vorbesc,

și cum aș mai savura o înghețată cu ciocolată!

Dacă Dumnezeu mi-ar dărui puțină viață,

mi-aș pune haine simple,

m-aș întinde la soare pe burtă,

dezvelindu-mi nu numai corpul, ci și sufletul.

Doamne, dacă aș avea o inimă,

Ți-aș scrie toată ura pe o bucată de gheață

și aș aștepta să iasă soarele.

Aș picta pe stele un poem de-al lui Benedetti,

cu un vis al lui Van Gogh;

și un cântec al lui Serrat ar fi serenada

pe care aș oferi-o lunii.

Aș uda trandafirii cu lacrimile mele

ca să simt înțepătura dureroasă a spinilor

și sărutul vindecător al petalelor.

Doamne, dacă aș avea un crâmpei de viață

nu aș lăsa să treacă o zi

fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc.

Aș convinge fiecare femeie și fiecare bărbat

că el îmi este cel mai drag

și aș trăi îndrăgostit de iubire.

Le-aș arăta oamenilor cât de mult greșesc

dacă cred că nu se mai îndrăgostesc când încep să îmbătrânească,

neștiind că, de fapt, îmbătrânesc atunci când nu se mai îndrăgostesc.

Unui copil i-aș da aripi,

dar l-aș lăsa să învețe singur să zboare.

Pe cei în vârstă i-aș învăța că moartea nu vine o dată cu bătrânețea,

ci o dată cu uitarea.

Am învățat atâtea lucruri de la voi, oamenii.

Am învățat că toată lumea

vrea să trăiască pe culmea muntelui

neștiind că adevărata fericire este să urci panta.

Am învățat că, atunci când un nou-născut

strânge în pumn pentru prima dată

degetul tatălui său, îl va ține strâns pentru totdeauna.

Am învățat că un om are dreptul să-l privească pe altul de sus

numai atunci când îl ajută să se ridice.

Am învățat atâtea lucruri de la voi, dar de fapt nu-mi vor folosi mai deloc, căci din nefericire, când mă vor pune în cutia aceea, o să mor.

Spune întotdeauna ce simți și fă ceea ce gândești.

Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aș îmbrățișa foarte strâns și l-aș ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău.

Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieșind pe ușă, ți-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-aș chema înapoi să-ți dau mai multe.

Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată și încă o dată până la infinit.

Dacă aș ști că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea, aș spune „te iubesc” și nu mi-aș asuma, în mod prostesc, gândul că deja știi. Întotdeauna există ziua de mâine și viața ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar dacă cumva greșesc și ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face plăcere să-ți spun cât te iubesc, că niciodată nu te voi uita.

Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân.

Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubești.

De aceea, nu mai aștepta, fă-o azi, căci dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ți-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrățișare, un sărut și că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorință.


(traducere Internet autor nespecificat)


***


Farewell Letter

by Gabriel Garcia Marquez 


If God, for a second, forgot what I have become and granted me a little bit more of life, I would use it to the best of my ability.

I wouldn’t, possibly, say everything that is in my mind, but I would be more thoughtful l of all I say.

I would give merit to things not for what they are worth, but for what they mean to express.

I would sleep little, I would dream more, because I know that for every minute that we close our eyes, we waste 60 seconds of light.

I would walk while others stop; I would awake while others sleep.

If God would give me a little bit more of life, I would dress in a simple manner, I would place myself in front of the sun, leaving not only my body, but my soul naked at its mercy.

To all men, I would say how mistaken they are when they think that they stop falling in love when they grow old, without knowing that they grow old when they stop falling in love.

I would give wings to children, but I would leave it to them to learn how to fly by themselves.

To old people I would say that death doesn’t arrive when they grow old, but with forgetfulness.

I have learned so much with you all, I have learned that everybody wants to live on top of the mountain, without knowing that true happiness is obtained in the journey taken & the form used to reach the top of the hill.

I have learned that when a newborn baby holds, with its little hand, his father’s finger, it has trapped him for the rest of his life.

I have learned that a man has the right and obligation to look down at another man, only when that man needs help to get up from the ground.

Say always what you feel, not what you think. If I knew that today is the last time that I am going to see you asleep, I would hug you with all my strength and I would pray to the Lord to let me be the guardian angel of your soul.

If I knew that these are the last moments to see you, I would say “I love you.”

There is always tomorrow, and life gives us another opportunity to do things right, but in case I am wrong, and today is all that is left to me, I would love to tell you how much I love you & that I will never forget you.

Tomorrow is never guaranteed to anyone, young or old. Today could be the last time to see your loved ones, which is why you mustn’t wait; do it today, in case tomorrow never arrives. I am sure you will be sorry you wasted the opportunity today to give a smile, a hug, a kiss, and that you were too busy to grant them their last wish.

Keep your loved ones near you; tell them in their ears and to their faces how much you need them and love them. Love them and treat them well; take your time to tell them “I am sorry,” “forgive me, “please,” “thank you,” and all those loving words you know.

Nobody will know you for your secret thought. Ask the Lord for wisdom and strength to express them.

Show your friends and loved ones how important they are to you.

Send this letter to those you love. If you don’t do it today…tomorrow will be like yesterday, and if you never do it, it doesn’t matter either, the moment to do it is now.

For you, with much love,

Your Friend,

Gabriel Garcia Marquez


Imagine: 

Mâna lui Dumnezeu - Lucrare Sculptor Auguste Rodin (1840-1917) 

Creată în perioada 1896-1902. 

Marmură

New York, Muzeul Metropolitan de Artă, cadou lui Edward D. Adams. 

Muzeul Metropolitan de Artă / Art Resource, NY

*

The Hand of God - Auguste Rodin (1840-1917) 

Created about 1896-1902. Marble, practitioner Louis Mathet, 1906-1907. New York, The Metropolitan Museum of Art, gift of Edward D. Adams. 

The Metropolitan Museum of Art / Art Resource, NY


Mulțumiri doamnei Elena Jianu pentru readucerea în memorie a aceste bijuterii.


#DoruOctavianDumitru

***

 O BUNICĂ ȘI-O COPILĂ !

(de Eliana Popa)  ( după o pildă ortodoxă )


Într-un colț uitat de lume ..lângă podul dinspre moară

O bătrână și-o copila își duc viata-ntr-o căscioară.

Erau tare nevoiașe..greu se descurca bunica

Își creștea cu multă trudă și iubire, nepoțica !


Dar necazul iute vine peste omul necăjit

Și fetița ei cuminte într-o zi s-a-mbolnăvit !

Tot a încercat bătrâna să găsească bolii leac

Dar degeaba…că nimic nu se leagă la sărac !


A pornit plângând bătrână la un doctor la oraș

N-avea bani ca să-l plătească, dar a luat un colt de caș !

Însă doctorul ii spune :,, – N-am cum să te-ajut bunica ,

Până nu-ti aduci la mine mai în grabă nepoțica !”


Lacrimi i-au brăzdat obrajii că n-avea cum să o poarte

Pe fetița ei bolnava la un vraci așa departe…

Dar mergând pe străzi buimacă a văzut în fața sa

O biserică frumoasa…pe o strada.,.undeva !


A intrat privind sfioasă către sfintii din icoane

Și a-ngenuncheat bătrâna lângă câteva cucoane

Ascultându-le bătrâna rugăciunea lor cea lungă

A-nceput cu voce tare să rostească a sa rugă :


,, – Dragă ,Doamne, sunt Maria! Nepoțica mea-i bolnavă

Zace-n pat de multă vreme…e slăbită și firavă

Dacă poți Tu să o vindeci , mergi acuma…iute…iute

Casa noastră-i lângă moara ce se află lâng-o punte !


Ai să vezi căsuța noastră cu pereții care crapă

Are găuri în șindrilă…e micuță și săracă….

Caută sub preșul roșu și i-a cheia de la ușă

Mergi ,Te rog, să-mi vindeci , fata ! Fata mea ca o păpușă !


Să nu uiți ! Când ieși din casă să pui cheia tot la loc

Ca sa pot deschide ușa când o fi să mă întorc !

Gata, Ți-ai notat adresa ? …iaca..plec și eu la drum ,

Mulțumesc, Mărite Doamne…mulțumesc încă de-acum !”


O priveau râzând mărețe ,, cuvioasele” femei

Zice una mai țâfnoasă : ,, – Vai și-amar de ruga ei !”

Dar bătrâna-si ia desaga și pornește către casă

Cu nădejde mare-n Domnul…nu le-aude sau nu-i pasă !


Și minune ! Când ajunge si deschide grabnic ușa,

Nepoțica ei cea dragă cânta legănând păpusa

,, – Cum ? Te-ai ridicat, micuțo ? Vino iute la bunica ! ”

Și degrab’ îi sare-n brațe ca zvârluga, nepoțica !


,, – A venit aici un doctor și m-a sărutat pe frunte

Avea haine de lumină și în plete stele multe,

Si sub pletele-nstelate…precum crinul fruntea Lui !

Dar pe mâini avea, bunico, două răni adânci de cui !


Și mi-a spus cu voce blândă, mângâindu-mi talpa goală

Să mă joc iar cu păpușa că nu mai sunt bolnăvioară !

M-a rugat să-ți spun și ție c-a găsit căsuța no astră

Si ai cheia așezată chiar sub preș , lângă fereastră „

***

 Nu îmi e frică...


.

Îs frământat și copt precum o pâine,

sunt ars la foc domol de astă viață..

Griji nu-mi mai fac dacă mor mâine,

de-oi fi prezent la ultima-mi instanță..


De ce s-ar întâmpla nu-mi mai e frică,

nu îs măcar nici cât de cât surprins..

Viața ce-o am aici ,nimeni n-o strică,

de nici un sentiment nu sunt cuprins..


Ce poate să-mi mai facă viața mie,

a mă mai face atent atât de tare..

Știind că n-o să mai exist o veșnicie

și nu e doar la mine o întâmplare ..


Mi-a luat ,mi-a dat din ce ea a dorit,

târziu văzând tot ce a vrut să facă..

Și câte una din ce-a fost m-a întărit.

de m-a călit, de-a început să-mi placă..


Avertizez..să stea la locul său odată,

a se feri de a-mi sta cruciș în față..

 Și-am s-o păstrez mult mai curată,

la  loc de cinste fir-ar  ea de viață ..


03.08.2024

Răzvan Anghel 

Vol umul,Viața continuă. 

România.

***

 Povestea tragică a Elenei Văcărescu, prima iubire a lui Ferdinand al României Una dintre cele mai mari poete de la începutul secolului XX a...