¢$$

 MEMORIE CULTURALĂ - CELLA SERGHI

Azi se împlinesc 33 de ani de la moartea celebrei scriitoarei Cella Serghi - 19 septembrie 1992.

Pe 4 noiembrie 1907, se năștea la Constanța, într-o familie de vechi dobrogeni, Cella Serghi, scriitoare, publicistă și traducătoare, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice.

Cella Marcoff, cunoscută sub pseudonimul Cella Serghi, va rămâne atașată toată viața de farmecul ținutului natal. “M-am născut la Constanța, într-o casă de pe strada Mării, și prezența mării a avut o influență deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărțirea de mare, din cauza refugiului, a fost un șoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria.”, răspundea scriitoarea atunci când era întrebată despre primele ei amintiri.

Debutează în ziarele “Gazeta”și “Reporter”, iar în 1937 apare în “Revista fundațiilor” primul fragment din romanul autobiografic “Pânza de păianjen”, unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste ale literaturii române. Debutul este remarcabil, lucrarea fiind apreciată de Camil Petrescu și Alexandru Rosetti. Romanul în manuscris fusese citit în 1936 de Mihail Sebastian, care l-a recomandat lui Liviu Rebreanu.

Urmează romanul "Cad zidurile" (1950), retiparit în 1965 sub titlul "Cartea Mironei" și devenit, în urmatoarele ediții, "Mirona". 

În romanul "Pe firul de paianjen al memoriei", Cella Serghi scrie despre Camil Petrescu și povestea de dragoste ce i-a unit, precum și despre frumoasele prietenii literare legate cu Mihail Sebastian și Eugen Lovinescu. Dragostea pentru Camil a urmărit-o toată viața și nu s-a stins nici după moartea acestuia.

"Cantemireștii", "Fetele lui Barotă", redenumit "Iubiri paralele", "Gențiane", "Această dulce povară, tinerețea", sunt doar câteva dintre scrierile Cellei Serghi. 

Pe langă romane, schițe, reportaje și cronici teatrale, opera scriitoarei cuprinde și traduceri, precum "Vă place Brahms?" de Francoise Sagan și "Casa de hârtie de Francoise Mallet-Joris.

Se stinge din viață pe 19 septembrie 1992, la vârsta de 84 de ani, în apartamentul ei din Bucureşti.

Citate Cella Serghi:

"Nu-nţelegi că merită să trăieşti pentru ca să vezi cum cad frunzele şi apoi cum cresc mugurii, pentru o zi în care e soare, pentru alta în care plouă?...

Nu! Nu mai vreau să renunţ la orele mele de reflecţie şi vis, la acele plimbări fără ţintă, la clipele asfinţitului care picură liniştite pe fereastră, la noaptea care mă aşteaptă ca o veche prietenă şi-mi dă umărul ei catifelat, destul de larg pentru toate tristeţile mele."

“E o vorbă din popor care spune că, dacă vrei să fii fericit, trebuie să închizi un ochi. Eu ar trebui să-i închid pe amândoi...”

"Vezi, asa îmi închipui eu viata, ca o pânză de paianjen imensă, cenușie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă, undeva pazeste carnivorul: paianjenul..."

“Sunt sigură că o clipă poate să închidă în ea, ca un foşnet de frunză, ceva din bucuria vieţii şi din durerea ei.”

„Aș vrea să nu fi trecut degeaba prin viață . Ploaia care cade acum pe streașină , pe geam și pe asfalt și care miroase și răsună a vară , aș vrea s-o fixez, să rămână aici pe foaia asta ca o pânză din cele făcute să nu piară , ca să trăiesc și eu cu ea, mereu în fiecare din picăturile ei, și ea prin mine, să trecem împreună prin toate viețile care vor urma și să rămânem vii ca acum, când îi ascult rostogolirea.”