$$$

 Într-o zi, Arthur Miller a notat în jurnalul său despre soția sa: „Se poartă ca un copil, iar eu o detest pentru asta”.

Arthur Miller s-a stins din viață în 2005. A fost un dramaturg de mare anvergură, însă pentru mulți nu a rămas decât al treilea soț al lui Marilyn Monroe. A trăit aproape nouă decenii.

Îi era cu unsprezece ani mai vârstnic decât Marilyn. Prima lor întâlnire a avut loc pe vremea când aceasta era încă soția lui Joe DiMaggio. Miller a observat atunci că DiMaggio avea privirea unui bărbat epuizat de gelozie.

A doua oară s-au reîntâlnit la New York, unde Marilyn studia arta actoriei. Miller era încă însurat și avea doi copii. Numai după divorțul său au putut fi împreună.

Astăzi, Miller este adesea acuzat că ar fi împins-o pe Marilyn spre destinul său tragic. Fiind un intelectual exigent, el aștepta de la ea aceleași înălțimi.

Marilyn nu se simțea atrasă de rolurile de „blondină naivă” și plecase la New York pentru a-și perfecționa meseria. Acolo a apărut Miller, gata să o susțină și chiar să îi devină mentor.

Dar nu îi cerea, oare, mai mult decât putea ea oferi? O femeie cu frământări lăuntrice, care avea nevoie, mai întâi, să se regăsească. Miller îi pretindea să renunțe la medicamentele psihotrope, să studieze literatura și să aspire la roluri dramatice serioase.

Nu era, poate, aceasta o povară prea grea? Pentru o ființă deja măcinată de nesiguranțe, simțind povara unor așteptări colosale, presiunea putea fi devastatoare.

În clipa căsătoriei, amândoi erau deja celebri. S-au cununat în 1956.

În același an, Marilyn filma alături de Laurence Olivier la pelicula Prințul și dansatoarea. Miller continua să joace rolul de călăuză și îndrumător, fără să înțeleagă, poate, că starea soției sale nu îi permitea să strălucească impecabil și să-și reconstruiască viața peste noapte.

Dezamăgit, dramaturgul notează acea frază nefericită.

În loc de sprijin, Marilyn primea critici. El încerca să o modeleze după chipul său.

Nefericirea a sporit atunci când Marilyn a citit însemnarea. Totuși, nu au divorțat imediat și au mai rămas împreună câțiva ani. Ce a simțit Marilyn în tot acest timp rămâne un mister cunoscut doar de ea.

În 1961 căsnicia s-a destrămat. Curând după divorț, Miller s-a recăsătorit cu fotografa Inge Morath, alături de care a trăit până în 2002, anul dispariției acesteia.

Marilyn s-a stins un an mai târziu, în 1962. Arthur nu a venit la înmormântarea ei. Au circulat multe zvonuri cu privire la acest gest, dar ulterior s-a descoperit un eseu care aruncă lumină asupra motivelor.

Eseul, scris în 1962 de Miller după moartea fostei sale soții, face parte din vasta arhivă vândută Centrului Harry Ransom din Texas.

În acele pagini, dramaturgul scria cu furie despre „cei îndoliați de fațadă” care „stau acolo plângând și holbându-se, bucuroși că nu ei sunt cei coborâți în pământ, bucuroși că ei, în cele din urmă, au distrus această fată adorabilă”.

Arhiva, evaluată de The New York Times la 2,7 milioane de dolari, conține, pe lângă acest eseu, manuscrise, caiete de notițe și scrisori. Printre ele se află și schițele pieselor Toți fiii mei, Moartea unui comis-voiajor, Crucible și Vedere de pe pod. În peste cincizeci de jurnale, Miller a însemnat idei, fragmente de dialog și reflecții despre viață, de-a lungul deceniilor, din anii ’40 până în anii 2000.

Eseul despre moartea lui Monroe, cu care fusese căsătorit între 1956 și 1961, a fost revizuit de Miller de-a lungul anilor, dar niciodată publicat. „În loc să zbor la funeralii pentru a fi fotografiat, am ales să rămân acasă și să las bocitoarelor publice plăcerea de a-și încheia mascarada”, scria el. „Nu că toți ar fi fost ipocriți, dar destui. Cei mai mulți dintre ei au fost cei care au distrus-o, doamnelor și domnilor.”