$$$

 Ultima prințesă otomană: frumoasa Neslișah Sultan

„Mi s-a spus că a fi prințesă este o vocație, iar ani de-a rândul am fost instruită în această artă chiar în propria casă. Cel mai aspru lucru dintre cele interzise era să-ți arăți slăbiciunea. Vulnerabilitatea era socotită o rușine. Nu aveam voie să râdem cu glas tare, iar dacă plângeam, trebuia să o facem în taină; nimeni nu trebuia să fie martor la tristețea ori la lacrimile noastre.” – din amintirile Fatmei Neslișah.

Această prințesă a avut un destin cu totul aparte: născută în sânul familiei sultanilor otomani, a devenit soția unui prinț egiptean, a fost de două ori alungată din țări diferite și chiar arestată. Dragostea pentru Turcia a rămas mereu vie în inima ei. Deși a părăsit patria de copilă mică, a visat neîncetat să se întoarcă. În cele din urmă, a reușit să revină la Istanbul.

Fatma Neslișah s-a născut cu „lingurița de aur în gură”. Prin ambele ramuri ale familiei era nepoată și strănepoată a doi sultani. Mama sa, Sabiha, era fiica lui Mehmed al VI-lea, ultimul sultan al Imperiului Otoman, iar tatăl, șehzade Ömer Faruk, era fiul ultimului calif, Abdulmecid al II-lea, și nepot al sultanului Abdulaziz. Fetița a văzut lumina zilei la Constantinopol (actualul Istanbul). După tradiție, la nașterea ei, în anul 1921, tunurile au răsunat în semn de sărbătoare, iar săracilor li s-au împărțit bani.

Fatma Neslișah a fost fiica cea mare și, mai târziu, a avut două surori. Însă ea a rămas de jure ultima prințesă a mărețului imperiu, al cărei nume a fost înscris în „Cartea Dinastiei Otomane”. În 1922, sultanatul a fost desființat, iar în locul Imperiului Otoman a apărut pe hărțile lumii Republica Turcia.

Astfel, în 1924, toți membrii dinastiei otomane au fost supuși deportării. Părinții prințesei, împreună cu ceilalți membri ai familiei, s-au stabilit mai întâi în Elveția, apoi la Nisa. Acolo, Fatma Neslișah și surorile sale au primit educația aleasă. Prințesa iubea învățătura și a deprins cu ușurință patru limbi străine. Era o tânără plină de energie, pasionată de schi, de istorie și de cultură. Încă din copilărie i s-a insuflat dragostea pentru patrie, iar deși părăsise Turcia la doar trei ani, nu a încetat niciodată să viseze la întoarcere.

Pentru majoritatea descendenților dinastiei otomane, adaptarea la noua viață a fost anevoioasă. Aceasta s-a resimțit mai ales în rândul femeilor, care trăiseră în Turcia în palate izolate, cu un numeros alai de servitori. Șehzadele și prințesele erau complet rupți de realitate, astfel că traiul independent din Europa li se părea adesea de nesuportat. Familia Fatmei Neslișah cu greu reușea să-și asigure existența.

Dar șehzade Ömer Faruk a fost norocos, căci toate fiicele sale erau de o frumusețe rară. Grațioasa, înaltă și suplă Fatma Neslișah, cu ochii migdalați ce străluceau de inteligență, atrăgea privirile multor bărbați. Curând, la ușa prințeselor s-a format o adevărată alai de pretendenți de viță nobilă. Chiar dacă pierduseră tronul și averea, tinerele erau în continuare prețuite pe piața matrimonială, fiindcă erau nepoatele unui sultan.

În anul 1938, familia prințesei s-a mutat în Egipt. La doi ani după stabilirea acolo, un prinț egiptean a cerut-o pe Fatma în căsătorie. Muhammad Abdel Moneim, fiul ultimului hidiv al Egiptului, Abbas al II-lea, era de o bogăție fabuloasă, astfel că reprezenta o partidă ideală pentru o mireasă nobilă, dar sărăcită și aflată în exil.

Dintre toate surorile, Fatma Neslișah avea cel mai independent caracter. Deși tatăl său visa s-o vadă măritată cu prințul Muhammad, ea s-a opus cu îndârjire. Tânăra cultă nu voia să-și lege destinul de un bărbat străin, lipsit de frumusețe și mult mai în vârstă decât ea, așa că l-a refuzat. Această hotărâre a dus la un conflict aprig cu tatăl ei, surprins de neascultarea fiicei. Între timp, familia lui Ömer Faruk ajunsese aproape ruinată, iar el nădăjduia să-și îndrepte soarta prin alianțele matrimoniale ale fiicelor.

Astfel, după această dispută, cea de-a doua fiică a șehzade-ului a fost prima dată măritată cu un alt prinț egiptean. În cele din urmă, familia a convins-o și pe Fatma, iar la doar o săptămână după nunta surorii sale Hanzade, a fost silită să accepte mâna prințului Muhammad. Mai târziu, și cea mai tânără dintre surori, Necla, s-a căsătorit cu un prinț din aceeași dinastie egipteană.

Nunta fastuoasă a Fatmei Neslișah a avut loc în 1940, în palatul Heliopolis din Cairo. Mirele avea 41 de ani, iar mireasa abia împlinise 19. Cei doi erau veri de gradul al treilea. Odată cu căsătoria, Fatma Neslișah a primit titlul de prințesă consort a Egiptului. Paradoxal, în ciuda marii diferențe de vârstă, căsnicia s-a dovedit a fi una fericită. Prințul Muhammad, om blând și cultivat, studiase în Germania și Elveția, devenind mai târziu președinte al Comitetului Olimpic Egiptean și șef al delegației arabe la Londra.

Muhammad era profund îndrăgostit de soția sa tânără. La un an după nuntă li s-a născut fiul Abbas, iar peste alți trei ani, fiica Ikbal. Potrivit contemporanilor, Fatma Neslișah era inteligentă, plăcută în conversație și se purta întotdeauna cu o mare noblețe. Una dintre pasiunile ei era echitația.

În 1952, Egiptul a fost zguduit de tulburări, urmate de Revoluția din Iulie, când ultimul rege, Faruk I – văr de gradul al treilea al lui Muhammad – a fost silit să abdice. Acesta a lăsat tronul fiului său prunc, Fuad al II-lea, și a plecat în exil în Elveția. Cum copilul nu putea domni, prințul Muhammad a fost numit regent, iar Fatma Neslișah a devenit Prima Doamnă a Egiptului.

Prințesa s-a implicat activ în opere caritabile: a deschis spitale, orfelinate și a participat la numeroase acțiuni publice. Cu inima generoasă, se străduia să ajute pe cei nevoiași. Totuși, regenta lui Muhammad nu a durat nici măcar un an, deoarece în vara lui 1953, regatul Egiptului a fost proclamat republică. Micul rege Fuad al II-lea a fost trimis în exil, la tatăl său, în Elveția. Prințul Muhammad și soția sa au ales însă să rămână în Egipt.

Și, după patru ani, au fost nevoiți să plătească pentru această alegere. În 1957, prințul Muhammad a încercat să-l răstoarne de la putere pe președintele Gamal Abdel Nasser, plănuind să restabilească monarhia. Tentativa a eșuat, iar Muhammad a fost acuzat de complot și pus, împreună cu soția și copiii, sub arest la domiciliu. Detenția lor a durat câteva luni.

Ceea ce a salvat familia a fost intervenția președintelui Turciei, care a cerut eliberarea imediată a prințesei otomane. Astfel, cei doi au fost eliberați și expulzați din Egipt. Fatma Neslișah a devenit astfel, pentru a doua oară, o exilată. Împreună cu soțul său, s-a reîntors în Franța, unde au locuit timp de aproape șase ani.

În 1963, ea s-a întors în patria străbunilor, după ce Republica Turcia a anunțat amnistie pentru prințesele otomane. Cuplul s-a stabilit la Istanbul. Acolo, la 42 de ani, Fatma Neslișah a primit pentru prima dată un nume de familie – Osmanoğlu, însemnând „descendent al osmanilor”.

Elegantă și plină de grație, prințesa era adorată de presa internațională, dar rareori oferea interviuri, păstrând concepția tradițională potrivit căreia urmașii dinastiei otomane nu trebuiau să devină vedete mondene.

Alături de soțul ei, Fatma Neslișah a trăit o căsnicie armonioasă vreme de 39 de ani, susținându-se reciproc în toate. În 1979, prințul Muhammad s-a stins din viață la 80 de ani. Prințesa și-a supraviețuit soțului încă 33 de ani, trăind la Istanbul împreună cu fiica ei necăsătorită, Ikbal.

Fiul lor, Abbas, și-a făcut studiile la Oxford, apoi a lucrat la Bursa din Londra. Căsătorit, a avut doi copii, iar în 1994 s-a reîntors cu familia în Egipt.

Fatma Neslișah s-a stins din viață în anul 2012, la vârsta de 91 de ani. La momentul morții, această doamnă rafinată era cea mai vârstnică reprezentantă a dinastiei otomane. Înainte de a se despărți de lume, și-a așternut amintirile pe hârtie, publicate ulterior.

„Ea a fost întruchiparea nobleței, în ale cărei vine curgea sângele lui Osman I. Ne aducem aminte de ea cu profund respect și cu binecuvântările noastre.” – din discursul lui Recep Tayyip Erdoğan despre Fatma Neslișah, 2012.