,__$_$$

 ÎNȚELEPCIUNEA LUI EPICTET

Epictet (Ἐπίκτητος) a fost un filosof stoic de limbă greacă care a trăit între anii 55 și 135 d.Hr. S-a născut ca sclav la Hierapolis, Frigia (astăzi Pamukkale, Turcia) și a trăit la Roma până la exilul său, când s-a mutat la Nicopolis, în nord-vestul Greciei, pentru tot restul vieții. Învățăturile sale au fost scrise și publicate de elevul său Arrian în Discursurile și Enchiridionul său.

Principala lecție filosofică a lui Epictet a fost că filosofia este un mod de viață și nu doar o disciplină teoretică. Pentru Epictet, toate evenimentele externe sunt în afara controlului nostru; ar trebui să acceptăm orice se întâmplă cu calm și detașare. Cu toate acestea, indivizii sunt responsabili pentru propriile acțiuni, pe care le pot examina și controla printr-o autodisciplină riguroasă. Pe scurt: un adevărat stoic. În „ Discursuri ”, opiniile lui Epictet ies cel mai bine la iveală și aș dori să împărtășesc astăzi câteva dintre cuvintele sale înțelepte, pentru că viața mea a fost puțin dificilă și am folosit unele dintre acestea ca o mantră.

„Zeii, așa cum era de cuviință, ne-au pus în mâini singura binecuvântare care este cea mai bună dintre toate și stăpâna tuturor, aceea și nimic altceva, puterea de a trata corect impresiile noastre, dar orice altceva nu ne-au pus în mâini.” [Cartea 1, Cap. 1]

„Dacă ar fi fost posibil, eu [Zeus] ți-aș fi făcut corpul și bunurile tale (acele fleacuri pe care le prețuiești) libere și neîngrădite. Dar, așa cum stau lucrurile - să nu uiți niciodată asta - acest corp nu este al tău, este doar un amestec ingenios de lut. Dar, din moment ce nu l-am putut face liber, ți-am dat o parte din divinitatea noastră, această facultate a impulsului de a acționa și de a nu acționa, a voinței de a obține și a voinței de a evita, într-un cuvânt, facultatea care poate transforma impresiile în utilizare corectă.” [Cartea 1, Cap. 1]

„Dacă un om ar putea lua în serios această judecată, așa cum se cuvine, că suntem cu toții, înainte de orice, copii ai lui Dumnezeu.” [Cartea 1, Cap. 3]

„Omule nefericit, există un singur loc unde să o cauți [virtutea] - acolo unde se află lucrarea ta. Unde se află? Se află în domeniul voinței; ca să nu eșuezi în a obține ceea ce vrei să obții, nici să nu cazi în ceea ce vrei să eviți; se află în evitarea erorii în domeniul impulsului, impulsului de a acționa și impulsului de a nu acționa: se află în consimțământ și în reținerea consimțământului, ca în acestea să nu fii niciodată înșelat.” [Cartea 1, Cap. 4]

„O, mare noroc! O, mare binefăcător, care ne arată calea! Și totuși - deși toți oamenii au ridicat temple și altare lui Triptolemus, pentru că ne-a învățat cultivarea culturilor, totuși care om dintre voi a ridicat vreodată un altar în cinstea celui care a găsit adevărul, l-a adus la lumină și l-a publicat printre toți oamenii - nu adevărul simplului trai, ci adevărul care duce la un trai drept? Cine a dedicat vreodată un altar sau o imagine acestui dar sau se închină lui Dumnezeu pentru el? Zic eu, oare noi, care oferim jertfe pentru că zeii ne-au dat grâu sau viță de vie, nu-I vom mulțumi niciodată lui Dumnezeu că au produs acest fel de rod în mintea oamenilor, prin care ne-au arătat adevărata cale a fericirii?” [Cartea 1, Cap. 4]

„Zeus, trimite-mi orice încercare vrei; căci am daruri și resurse, date de Tine, ca să mă onorez prin ceea ce mi se întâmplă.” [Cartea 1, Cap. 6]