$$$

 Dilema prizonierului

În anul 1950, Melvin Dresher și Merrill Flood au formulat așa-numita „dilemă a prizonierului”. Esența ei este următoarea: doi suspecți sunt arestați la intrarea într-o bancă și închiși în celule separate. Pentru a-i determina să-și mărturisească intenția de a comite jaful, poliția le face o propunere: dacă amândoi păstrează tăcerea, fiecare va primi câte doi ani de închisoare. Dacă unul îl acuză pe celălalt, iar cel acuzat rămâne tăcut, denunțătorul va fi eliberat, iar cel care a tăcut va primi cinci ani de detenție. Dacă însă amândoi se trădează reciproc, fiecare va fi condamnat la patru ani de închisoare. Ambii știu că aceeași ofertă le-a fost făcută în egală măsură.

Ce se întâmplă, de fapt? Amândoi gândesc astfel: „Sunt sigur că celălalt va ceda. Dacă mă va denunța, eu voi primi cinci ani, iar el va fi eliberat – o nedreptate de neacceptat.” În același timp, fiecăruia îi vine în minte această idee: „Dacă eu îl trădez, voi scăpa. De ce să suferim amândoi, când unul poate evita pedeapsa?” Astfel, în majoritatea cazurilor, cei doi ajung să se acuze reciproc. Și, pentru că fiecare raționează identic, amândoi primesc câte patru ani de închisoare.

Totuși, dacă ar fi ales tăcerea, pedeapsa ar fi fost de numai doi ani.

Și mai paradoxal este faptul că, atunci când experimentul se repetă oferindu-le celor doi prizonieri libertatea de a comunica între ei, rezultatul rămâne neschimbat. Chiar și după ce stabilesc o strategie comună, în cele din urmă fiecare comite trădarea. Problema fundamentală constă în incapacitatea oamenilor de a se încrede deplin unii în alții.