$$$

 Tatal celuilalt copil

De (autor): Parinoush Saniee 

Nu mai știu cum a ajuns Tatăl celuilalt copil la mine. Poate am ales-o eu. Poate m-a ales ea. Cert e că nu m-a iertat. M-a dărâmat. Și a pus în cuvinte una dintre cele mai grele realități ale vieții de părinte: vina.

Nu vina „mare”, vizibilă, strigată. Ci vina aia tăcută, subtilă — când nu înțelegi ce simte copilul tău. Când îl vrei „normal”. Când îl compari. Când, fără să-ți dai seama, îl faci să creadă că nu e „destul”.

Cartea asta a fost, pentru mine, ca o oglindă. Dureroasă. Ucigător de sinceră. Și n-am putut să mă uit în ea fără să simt o greutate în piept.

Pentru că noi, părinții de azi, suntem prizonierii echilibrului imposibil: vrem să fim blânzi, dar fermi; iubitori, dar educativi; prezenți, dar nu sufocanți. Și cu fiecare reacție a noastră, ne întrebăm: Oare acum l-am rănit? Oare ce va ține minte din asta?

Tatăl celuilalt copil m-a făcut să plâng. Nu doar pentru copilul din poveste. Ci pentru toți copiii care au fost altfel și au crescut cu impresia că e ceva greșit în ei. Și pentru toți părinții care au încercat să iubească, dar n-au știut cum.

https://www.pasareaphoenix.eu/tatal-celuilalt-copil-recenzie

Cartea asta nu are nevoie de promovare. Nu e spectaculoasă prin poveste. Dar e devastator de reală. E una dintre acele cărți despre care, când vine vorba, spui:

„A, da... acea carte. Bună rău. Dar dureroasă.”

O recomand cu caldura!

Dar promite-mi că, după ce o citești, o să te uiți cu mai multă blândețe spre cei tăcuți. Spre cei diferiți. Și poate chiar spre tine.