🦌 Da — au trăit elani pe teritoriul României. Deși specia este emblema nordului european și american, izvoarele istorice și datele faunistice arată că elanul (denumit științific Alces alces) a fost prezent în Carpați până spre anul 1800, când a dispărut local, vânat pentru carne. În română, i se spunea „plotun”.
📜 Urme în cronici. Dimitrie Cantemir nota, evocând secolul XVII (domnia lui Matei Basarab), vânatul „zimbrilor și pletoșilor, cerbilor falnici… și plotunilor lopătași” — o mărturie că elanul făcea parte din fauna pădurilor noastre.
🗺️ Dispariție și apariții rătăcite. După 1800, elanul a dispărut din arealul românesc, dar secolul XX a adus semnalări izolate:
• 1964: un mascul a fost fotografiat pe grindul Letea, Delta Dunării;
• 1973: un exemplar a fost împușcat în Neamț; trofeul se află astăzi la Muzeul de Științele Naturii din Piatra Neamț;
• 1977: o pereche a fost observată în Botoșani — cel mai probabil indivizi rătăciți din populațiile nordice.
🌲 Context biogeografic. Elanul preferă păduri boreale și mlaștini bogate în vegetație acvatică. Retragerea spre nord a fost accelerată de vânătoare, fragmentarea habitatelor și presiunea umană. România rămâne, astfel, în marginea sudică a arealului istoric, cu apariții ocazionale dinspre Ucraina/Polonia.
🔎 Curiozități despre elani (cu nuanțele de rigoare):
• 🍃 Elanul este ierbivor; rar, în condiții atipice, au fost semnalate comportamente de consum oportunist (carcase/hrană animală).
• 🌊 Se scufundă până la ~6 m și înoată ~9 km/h, pășunând plante acvatice.
• ⚡ Pe distanțe scurte, un elan poate sprinta peste viteza unui cal la trap.
• 🧀 În Suedia există o fermă care produce brânză de elan (din lapte de la femelele domesticate).
• 🦵 Elanii comunică și prin bătăi/poziții ale picioarelor, pe lângă vocalize și mirosuri.
• 🥗 Un adult consumă până la ~23 kg de hrană pe zi (peste 9.000 kcal), mai ales lăstari, frunze și vegetație acvatică.
📌 De reținut: România a avut elan până în jurul anului 1800; astăzi, mențiunile sunt sporadice și țin de indivizi dispersați din nord. Povestea „plotunului” din cronicile vechi ne amintește cât de mobilă este frontiera dintre om și sălbăticie — și cât de ușor se poate stinge o prezență emblematică din peisaj atunci când habitatul și protecția lipsesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu