$$$

 Galațiul, oraș așezat pe malul Dunării, a fost dintotdeauna mai mult decât un simplu punct pe hartă. A fost poarta Moldovei către lume, locul unde negustorii își lăsau mărfurile, unde corăbiile aduceau povești de pe mările îndepărtate și unde apele fluviului scriau istorie. Rolul său strategic a făcut ca, de-a lungul timpului, să fie râvnit de puteri străine, dar și apărat cu dârzenie de români.

Încă din Evul Mediu, Galațiul era un nod comercial vital, unde vinurile Moldovei, grânele și mierea erau încărcate pe vase și plecau spre Constantinopol sau porturile din Marea Neagră. Documentele arată că orașul era scutit de unele dări tocmai pentru a stimula comerțul, un fapt rar în acele vremuri. În secolul al XIX-lea, Galațiul devenea cel mai important port liber al României, iar șantierele sale navale începeau să construiască vase care duceau faima românilor dincolo de granițe.

Dar Galațiul nu a însemnat doar comerț. Aici au prins rădăcini comunități diverse – greci, armeni, evrei, italieni – care au lăsat în urmă o moștenire culturală și arhitecturală unică. Străzile vechi respiră și astăzi aerul cosmopolit de odinioară, iar poveștile bărcilor care soseau cu mirodenii, țesături fine sau pește sărat se împletesc cu amintirea marilor negustori.

În plan național, Galațiul a fost deseori avanpost al Moldovei. De aici plecau provizii pentru oștirile domnitorilor, iar Dunărea era atât barieră de apărare, cât și drum al apropierii de Europa. Tot aici s-a deschis prima școală navală românească, un simbol al legăturii dintre oraș și fluviu.

Astăzi, Galațiul își continuă povestea, fiind un important centru universitar, cultural și industrial, dar imaginea lui rămâne legată pentru totdeauna de Dunăre. Fluviul care i-a dăruit viață, care i-a adus bogăție și care i-a scris destinul îl face să fie nu doar un oraș românesc, ci o punte între trecut și viitor, între Orient și Occident.