$$$

 Un fistic, acolo...

O frontieră lexicală revelatoare, dacii liberi vorbeau turcește !

    La origine și în Europa, termenul a fost grec și desemna alunele de pistachier. Unele surse, cele vestice, dau totuși etimologia "pistákion" ca incertă, dar e posibil ca un vechi cuvânt persan (fructul e cunoscut din cele mai vechi timpuri în Asia Mică și era oferit în semn de ospitalitate), "pistah", care înseamnă "nucă", să fi avut influență istorică prin comerț.

Totuși, deși daco-turco-moldo-valahii au precedat limba latină cu un idiom autentic mai puțin idiot, urmașii lor au preferat turca otomană, adică fistic, în locul denumirii Pistacia vera, așa cum numeau Decebalus și Scorillo această alună.

Un element lexical amuzant : în Iran și China aluna aceasta are o poreclă simpatică : « nucă surâzătoare » sau « nucă fericită ».

Supranumită așa, probabil, datorită cojii sale întotdeauna lejer deschisă.

În Africa există o specie de dovleac, lung ca un castravete, care face semințe asemănătoare, de unde și denumirea improprie de pistache africaine (égousi sau – anglicizat – egusi, e termenul originar), ceea ce ne convinge din nou că obiceiul turcesc al dacilor liberi de a scuipa semințe peste tot, pe sub băncile din parcuri și banchetele de tren, le-a fost adus din Africa de către Hanibal.

Dar, fiindcă SUA au devenit primul producător mondial de fistic, pornind de la zero, prevedem că foarte curând americanii vor scuipa semințe pe scăfârlia tuturor, pentru a menține tradiția.

https://www.bonparfumeur